Cererea de gaze naturale pe plan mondial va atinge un nivel record anul viitor, în condiţiile în care se intensifică concurenţa între Asia şi Europa pentru combustibilii transportaţi pe mare, se arată într-un raport publicat joi de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

După un declin al importurilor în acest an, Europa va avea nevoie de o cantitate mai mare de gaze naturale lichefiate (GNL) în 2025, ceea ce va duce la o restrângere a cantităţii disponibile pe piaţă şi la diferenţe de preţ cu Asia, susţine organizaţia cu sediul la Paris.

“Aprovizionarea cu gaze naturale rămâne limitată, incertitudinile afectând perspectivele pentru 2025”, avertizează IEA.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Estimările Agenţiei sugerează că va urma un alt an dificil pentru Europa, unde consumatorii încă sunt afectaţi de preţurile ridicate. Deşi în regiune preţurile la gaze au scăzut semnificativ, de la vârful crizei din 2022, ele încă sunt mai ridicate decât nivelul mediu înregistrat anterior. Extinderea riscurilor geopolitice – de la războiul din Ucraina la escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu – a sprijinit creşterea preţurilor şi volatilitatea de pe piaţă.

Consumul de gaze în Europa ar putea scădea cu 2% anul acesta, comparativ cu 2023, conform previziunilor IEA. În industrie, cererea s-a redresat, dar rămâne sub nivelul de dinaintea crizei, în timp ce folosirea gazelor în sectorul energiei continuă să scadă, datorită boom-ului regenerabilelor.

În 2025, cererea pe continent ar putea creştere cu 1%, previzionează IEA. Dacă fluxurile de gaze ruseşti via Ucraina sunt oprite anul viitor, atunci Europa va avea nevoie de o cantitate mai mare de gaze naturale lichefiate.

Pe plan global, consumul de gaze va atinge anul acesta un nivel record, tendinţa se va păstra şi în 2025, Asia rămânând principalul motor al creşterii, susţine IEA.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.