CFR scoate la licitație 74 de secții neinteroperabile, adică peste 2000 de kilometri de cale ferată

Pe scurt

  • CFR SA a scos la licitație 74 de secții neinteroperabile, totalizând peste 2.000 km, prin Bursa Română de Mărfuri.
  • Licitația include secții închiriabile individual sau în grup, pentru transport feroviar de călători și marfă.
  • Trasee precum Oravița-Anina ridică îngrijorări din cauza posibilei retrageri CFR Călători, afectând turismul.
  • Secția Mărășești-Panciu, prima cale ferată privată din Regat, suferă de degradare avansată a infrastructurii.
Articolul integral continuă mai jos
tren metropolitan doi linii de cale ferata Sursa foto: G4Media.ro

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a scos la licitație un număr impresionant de 74 de secții neinteroperabile, însumând peste 2.000 km de cale ferată. Procedura se desfășoară la Bursa Română de Mărfuri, iar contractele de închiriere vor avea o durată de patru ani. Printre secțiile oferite spre închiriere se numără linii deja operate de gestionari privați, dar și trasee abandonate de mult timp, transmite Club Feroviar.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ce secții sunt vizate și cine le poate prelua?

CFR oferă spre închiriere secții neinteroperabile din șapte regionale (cu excepția SRCF Constanța). Acestea pot fi închiriate individual sau în grupuri, pentru gestionarea infrastructurii și asigurarea transportului feroviar public de călători sau marfă.

Ofertele pot fi depuse până pe 25 aprilie 2025, iar taxa pentru documentație este de 300 de lei plus TVA.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Printre secțiile scoase la licitație se află:

  • București: Aninoasa-Pietroșița, Buda-Slănic, I.L. Caragiale-Gura Palăngii;
  • Craiova: Roșiori Nord-Turnu Măgurele, Alexandria-Zimnicea, Caracal-Corabia;
  • Timișoara: Ronaț Triaj-Lovrin, Jimbolia-Lovrin, Oravița-Anina;

SRCF Cluj are o ofertă de secții pe care trenurile nu au mai trecut de ani buni. Surpriza este scoaterea la închiriere a liniei Ilva-Mică-Rodna Veche, cu o lungime de 20,737 km.

Pe 1 august 2017, linia a fost redeschisă, prin înlocuirea a 900 de traverse, de ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, Răzvan Cuc, după ce ea fusese abandonată de un operator feroviar privat (Via Terra). Trenurile CFR Călători nu au circulat însă decât câteva luni, ca mai târziu, în 2018 circulația trenurilor pe această ruta sp fie complet oprită, din cauza faptului că era nerentabilă, scrie sursa citată.

Prima cale ferată privată

În această situație se află și calea ferată Mărășești-Panciu, cu o lungime de 17,851 km, una dintre cele trei secții scoase la închiriere de SRCF Galați.

Această cale ferată a fost construită într-un singur an, 1904, de către moșierul Ulysse Negroponte (cel care a donat bani și terenul pentru Mausoleul Mărășești).

A fost prima cale ferată privată din Regat pe ecartament normal. Pe ”linia vinului” nu mai circulă trenuri de călători încă din anul 2012, iar infrastructura este într-o stare avansată de degradare.

Îngrijorări privind Oravița-Anina

În unele cazuri, aceste linii au fost menținute funcționale din motive strategice, cum este secția Caracal-Corabia, unde trece un tren zilnic spre Deveselu, baza NATO.

Alte trasee au fost abandonate complet, precum Ilva Mică-Rodna Veche, pentru care se discută chiar transformarea în șosea.

Cea mai lungă listă de secții CFR neinteroperabile scoase la închiriere este cea a SRCF Timișoara – 24 de secții.

În cazul Oravița-Anina, o linie turistică de importanță istorică, există îngrijorări privind retragerea CFR Călători, ceea ce ar putea afecta accesibilitatea acestei rute spectaculoase.

Pe lista de linii scoase la închiriere se află și Berzovia-Oravița. Reluarea circulației pe aici (întreruptă de ani buni) ar lega din nou traseul turistic Oravița-Anina de restul rețelei feroviare românești, mai precizează sursa citată.

Comentarii

  1. A murit traficul de calatori dintre Urziceni -Faurei-Tecuci.
    Conexiune cale ferata intre Muntenia si Moldova din timpul primului razboi mondial😵😵 distrusa de mintile luminate din CFR!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.