Sectorul supermarketurilor din România a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri totală de 149 miliarde lei, în creștere cu 4,35% față de anul precedent, iar profitul net cumulat a fost de 4,1 miliarde lei, potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Care este topul celor mai mari supermarketuri din România, conform datelor financiare raportate pentru anul 2024:

1. Lidl

Lidl ocupă prima poziție în clasamentul supermarketurilor din România, raportând în 2024 o cifră de afaceri în valoare de 23,97 miliarde lei și un profit net de 1,22 miliarde lei. Compania a avut 12.735 de angajați, iar vânzările per angajat s-au situat la 1,88 miliarde lei. Lidl este deținut în proporție de 100% de compania germană W E International GMBH.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

2. Kaufland

Kaufland se clasează pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de 19,58 miliarde lei și un profit net de 1,15 miliarde lei. Numărul de angajați a fost de 14.592, iar vânzările per angajat au ajuns la 1,34 milioane lei. Acționarul principal al Kaufland este compania germană Kaufland International Erste GMBH, cu o participație de 99.9%.

3. Profi

Profi ocupă locul al treilea în top, înregistrând în 2024 o cifră de afaceri de 14,12 miliarde lei și o pierdere netă de 210 milioane lei. Compania avut 6.072 de angajați, cu o medie de 2,32 milioane lei vânzări per angajat. Acționarul principal al Profi este Delhaize The Lion Nederland BV din Olanda cu un procent de 100%.

4. Carrefour

Pe locul patru se află Carrefour, cu o cifră de afaceri de 12,54 miliarde lei și un profit net de 52,4 milioane lei. Numărul total de angajați a fost de 10.141, iar vânzările per angajat au fost de 1,23 milioane lei. Carrefour este deținut de Hyparlo Sas, companie din Franța, cu un procent de 94,36%.

5. Mega Image

Mega Image ocupă poziția a cincea, raportând o cifră de afaceri de 10,58 miliarde lei și un profit net de 116,9 milioane lei. Compania a avut 10.317 angajați, cu vânzări per angajat de 1,02 milioane lei. Acționarul principal al Mega Image este Delhaize The Lion Nederland BV din Olanda cu un procent de 100%.

6. Penny

Penny se situează pe locul 6, cu o cifră de afaceri de 9,44 miliarde și un profit de 224,9 milioane lei. Numărul de angajați a fost de 7.283, iar vânzările per angajat au atins 1,29 milioane lei. Lanțul Penny este deținut în proporție de 100% de compania germană Rewe Beteilingungs Holding International GMBH.

7. Auchan

Auchan ocupă ultimul loc în top, raportând o cifră de afaceri de 7,74 miliarde lei și o pierdere netă de 8,6 milioane lei în 2024. Compania a avut 6.663 de angajați, iar vânzările per angajat s-au situat la 1,16 milioane lei. Auchan aparține grupului francez Mulliez, fiind deținut de compania olandeză Monicole Exploitatiemaatschappij BV în proporție de 75% și de compania franceză Auchan Retail International SA în proporție de 25%.

Toate companiile din top sunt controlate de grupuri străine – în principal din Germania, Franța și Belgia. Lidl și Kaufland, ambele cu actionariat german, generează împreună peste o treime din toate vânzările din retailul alimentar din România.

Cum a evoluat piața supermarketurilor în ultimii trei ani?

Piața supermarketurilor a înregistrat o creștere moderată și constantă în ultimii trei ani. Conform datelor RisCo.ro, valoarea totală a pieței a fost:

• în 2022: 127,5 miliarde lei (+17,5%);
• în 2023: 143,4 miliarde lei (+12,6%);
• în 2024: 149,7 miliarde lei (+4,35%).

Profitul net al industriei s-a situat între 4,1 și 4,5 miliarde lei, iar marja medie a profitului a variat între 2,7% și 3,4%. Marja de profit înregistrată este foarte scăzută, având în vedere domeniul de activitate.

Numărul total de angajați s-a menținut peste 170.000, iar vânzările per angajat au crescut treptat, de la 685.000 lei în 2022 la 875.000 lei în 2024.

Piața supermarketurilor din România se menține pe un trend ascendent moderat, dominat de Lidl și Kaufland, care cumulează peste o treime din cifra de afaceri totală a sectorului.