Reţelele 5G, Wi-Fi 6 şi Open Roaming reprezintă câteva dintre tendinţele pe care specialiştii Cisco anticipează că vor avea un impact asupra digitalizării şi pot conduce la îmbunătăţirea conectivităţii la nivel mondial, în perioada următoare, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform Cisco, una dintre tendinţele Wi-Fi cu impact asupra digitalizării reuneşte noua generaţie 5G şi Wi-Fi 6, despre care se afirmă că pot contribui la reducerea decalajului digital dintre ţări şi regiuni.

“Aceste tehnologii ajung în zone în care fibra optică este extrem de scumpă, inclusiv în comunităţile rurale. De aceste avantaje vor beneficia deopotrivă personalul din prima linie din sănătate, producţie şi educaţie, dar şi angajaţii mobili. Conexiunile wireless reprezintă un element esenţial în reducerea decalajului digital, deoarece aceste noi tehnologii stimulează progresul şi inovaţia pentru milioane de oameni”, susţin reprezentanţii Cisco, citați de Agerpres.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Datele existente la nivel mondial relevă faptul că, în prezent, jumătate din populaţia globului nu are acces la oportunităţi de business, de învăţare sau asistenţă medicală, iar în aproape fiecare ţară, decalajul digital afectează comunităţile rurale şi populaţia săracă în mod inegal.

O doua tendinţă preconizată de Cisco se referă strict la Wi-Fi 6, cel mai nou standard Wi-Fi, cunoscut şi ca 802.11ax.

“Pe lângă viteza semnificativ mai mare comparativ cu generaţia anterioară, Wi-Fi 6 oferă o capacitate cu până la 400% mai mare, fiind mult mai eficientă în spaţii mari precum amfiteatre, stadioane şi săli de conferinţă. Latenţa este mult îmbunătăţită, ceea ce permite scenarii de utilizare în timp aproape real. Reţeaua Wi-Fi 6 solicită mai puţin bateriile dispozitivelor conectate, oferind o experienţă de utilizare mai predictibilă”, se precizează în analiză.

De asemenea, o politică de securitate Wi-Fi importantă este schimbarea parolelor implicite.

“Majoritatea dispozitivelor de reţea, cum ar fi Access Point-urile wireless, au parole de administrator implicite, astfel încât configurarea dispozitivelor să fie mai simplă. Schimbarea parolelor implicite pentru dispozitivele de reţea cu parole mai complexe – dar şi schimbarea frecventă a acestora – sunt modalităţi simple, dar eficiente, prin care putem îmbunătăţi securitatea Wi-Fi. Alte metode prin care asigurăm securitatea reţelei Wi-Fi includ criptarea, reţelele private virtuale, sistemele wireless de prevenire a intruziunilor şi managementul unificat al ameninţărilor. Această ultimă metodă oferă o modalitate simplificată de integrare a mai multor funcţii de securitate. Aceste funcţii sunt integrate într-un singur punct din reţea, eliminând nevoia de soluţii punctuale de la mai mulţi furnizori”, sunt de părere experţii.

În ierarhia întocmită de cei de la Cisco se află şi Open Roaming – o iniţiativă multi-vendor, prin care se asigură o legătură mai bună între reţelele mobile şi Wi-Fi.

Astfel, prin Open Roaming se facilitează conectarea unui dispozitiv mobil la o reţea Wi-Fi de înaltă calitate şi comutarea uşoară între reţele. Acest lucru permite utilizatorilor, inclusiv celor de tip vizitator să se conecteze automat şi securizat în momentul în care dispozitivul lor se află în perimetrul unei reţele Wi-Fi membre şi care respectă standardele de securitate.

Nu în cele din urmă, digitizarea spaţiilor fizice cu tehnologii Wi-Fi reprezintă o altă tendinţă în materie de Wi-FI la nivel global.