Clienții eMAG au donat peste 160.600 de lei, în cadrul campaniei „Educația nu se oprește niciodată”, care vor asigura 5.900 de ore de educație remedială pentru copiii din programul de combatere a abandonului școlar

copii scoala

Donațiile pe care clienții eMAG le-au oferit în cadrul campaniei „Educația nu se oprește niciodată”, derulată alături de Fundația Nouă ne pasă, în ultimele două luni, vor asigura peste 5.900 de ore de educație remedială pentru copiii cu risc de abandon școlar, prin programul „Nouă ne pasă”. În perioada 21 aprilie-21 iunie 2022, prin intermediul platformei eMAG și a aplicației s-au strâns peste 16.500 donații, având o valoare cumulată de peste 160.600 de lei.

Cu ajutorul donațiilor strânse pe eMAG, copiii din programul de recuperare a materiei “Nouă ne pasă” vor beneficia de ore remediale din partea profesorilor înscriși în program, la matematică și limba română, și își vor putea continua parcursul școlar și în anul 2022/2023. Grupele cuprind maxim 10 copii care pot participa în program minimum trei ani, iar pe lângă ajutor de la profesori, ei primesc și o masă caldă de trei ori pe săptămână.

„Dorim să le mulțumim tuturor celor care, prin contribuția lor, au ales să doneze pentru a susține un copil în școală, chiar si în aceasta perioadă în care inflația diminuează bugetul disponibil al oricărei familii. Generozitatea clienților nostri ne onorează și vedem că împreună putem face ca educația să nu se oprească pentru o parte dintre copiii din mediul rural care renunță la școală din cauza sărăciei și a rezultatelor foarte slabe. Sperăm și  că prin demersul nostru am contribuit la conștientizarea acestei probleme care ne afectează pe toți. Continuăm să susținem programele Fundației Nouă ne pasă cu convingerea că doar prin educație putem să creem prosperitate și ne putem menține copiii în școală și în țară”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Le suntem recunoscători celor care au fost alături de noi, atât pentru această campanie, cât și pentru implementarea și dezvoltarea programului până la momentul acesteia. Dincolo de donații, campania a deschis o discuție despre o problemă dureroasă a societății, care de obicei rămâne în cercul restrâns, al a familiilor și al profesorilor. Gestul celor peste 16.500 de donatori pentru “Clasa care nu se lasă” ne dă încredere să continuăm programele Fundație, dar mai ales le dă încredere profesorilor cu care lucrăm, care în acest fel văd că nu sunt singuri și că au alături mulți oameni cărora le pasă”, a declarat Tudor Vlad, Președinte Fundația Nouă ne pasă.

Participarea în programul Nouă ne pasă este deschisă oricărei echipe de profesori din mediul rural care aplică cu propuneri de proiecte, fiind selectate cele mai convingătoare aplicații. Fiecare școală selectată beneficiază de sprijin financiar, iar suma oferită acoperă cheltuielile pentru masa copiilor la școală, materialele didactice și plata profesorilor.

Înființat în 2016, programul „Nouă ne pasă” a ajuns astăzi în cele mai îndepărtate și sărace zone, astfel că de la șase școli din cinci județe, acum cuprinde 84 de școli din 31 de județe. În anul școlar care tocmai s-a încheiat, 2.422 de copii au fost susținuți de 377 de profesori.

Campania „Educația nu se oprește niciodată” face parte din platforma de sustenabilitate eMAG, „Responsabilitatea noastră nu se oprește niciodată”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: