Clubul Fermierilor Români propune introducerea unei eco-scheme de sprijin pentru zonele afectate de secetă și arșiță

agricultura, fermier, teren agricol, recolta sursa foto: Pexels/ Binyamin Mellish

Clubul Fermierilor Români propune includerea în Planul Naţional Strategic (PNS), în eco-scheme, a unei sub-diviziuni aplicabile pentru zonele afectate de secetă şi arşiţă cu potenţial agricol scăzut, în valoare de 30 de euro/hectar, informează Agerpres.

Zonele vizate sunt: Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (judeţele Dolj şi Olt).

“În urma consultării cu fermierii membri, în cadrul eco-schemei “Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, Clubul Fermierilor Români propune includerea unei Sub-diviziuni aplicabile pentru zonele cu alte constrângeri, precum secetă şi arşiţă, în zonele cu potenţial scăzut şi mediu pentru practica agricolă (conform Studiu ICPA privind potenţialul agricol) din Dobrogea (jud. Tulcea, Constanţa), Centrul şi Sudul Moldovei (jud. Galaţi, Bacău, Iaşi, Vaslui) şi Oltenia (jud. Dolj, Olt), în contextul în care nu există posibilitatea utilizării unor sisteme de irigaţii. Propunerea Clubului este ca valoarea Sub-diviziunii Eco-schemei să fie de 30 de euro/hectar (cumulată la eco-schema “Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”)”, arată MADR.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Faptul că fermierii din aceste zone realizează afaceri agricole la limita profitabilităţii şi nu pot avea acces la alte intervenţii, precum Sprijinul Cuplat Vegetal, din cauza efectului multi-anual al secetei şi arşiţei, concomitent cu o diminuare a subvenţiei, va conduce în timp la falimentul acestor activităţi economice şi, prin urmare, la lipsa realizării unui echilibru socio-economic la nivel naţional (depopularea zonelor, renunţarea la activităţile agricole, instalarea unor efecte de mediu agresive, nefavorabile agriculturii, precum accentuarea procesului de deşertificare), susţin reprezentanţii Clubului Fermierilor Români.

Potrivit sursei citate, această intervenţie, prin Sub-diviziunea de Eco-schemă propusă, este în acord cu recomandările Comisiei Europene prin reforma PAC, conform căreia acţiunea acesteia trebuie să aibă o dimensiune regională şi specifică, care să susţină pierderile financiare aferente aplicării eco-schemei, şi va determina adaptarea tehnologiilor agricole în zonele respective prin economisirea apei, protejarea calităţii solului şi a biodiversităţii, utilizarea de culturi tolerante şi rezistente la secetă şi protecţia mediului.

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociaţie non-profit şi neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociaţiei sunt fermieri performanţi care au modele de afaceri bazate pe inovaţie, tehnologie şi bunele practici în agricultură, pentru creşterea competitivităţii şi a valorii adăugate create în acest domeniu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: