Aida Nechifor a fost numită în funcţia de director general al Combinatului Siderurgic de la Galaţi, fiind prima femeie care vine la conducerea companiei în cei 55 de ani de istorie a unităţii, transmite Agerpres. Grupului miliardarului Sanjeev Gupta, care deține și combinatul românesc, se confruntă cu mari probleme financiare la nivel mondial, dar conducerea Liberty Steel Galați anunță ca ținte creşterea nivelului de producţie la 3 milioane de tone de oţel pe an, de la circa 2 milioane anul trecut, precum şi planul asumat ca unitatea de la Galați să devină neutră în ceea ce privește emisiile de carbon până în 2030.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Aida Nechifor, care a fost anterior director financiar al combinatului şi membru în Comitetului de Conducere din decembrie 2018, s-a alăturat companiei în 2001. Iniţial, a lucrat ca economist, înainte de a conduce echipe de vânzări, contabilitate, raportare financiară, planificare şi analiză. Este absolventă a Facultăţii de Administrare Economică şi Afaceri a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Ea va avea şi responsabilităţi de conducere a combinatului de la Skopje, o unitate din Macedonia de Nord.

Prasanta Kumar Mishra, care fusese numit manager general interimar în februarie 2021, a fost desemnat director executiv al combinatului de la Galaţi.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

“Sunt încântat să îi atribui Aidei acest rol important deoarece cred că ea poate şi va fi o inspiraţie extraordinară pentru dezvoltarea Galaţiului şi pentru industria siderurgică românească, la scară mai largă. De la începutul anului, ea, cu susţinerea lui Prasanta, a condus echipa de la Galaţi cu calm şi eficienţă pentru a obţine, constant, rezultate excelente. Consider că poate coordona acum echipa pentru a continua eforturile de a creşte nivelurile de producţie la 3 milioane de tone de oţel pe an, de la circa 2 milioane anul trecut, precum şi de a accelera planurile ambiţioase ale combinatului de a deveni neutru de carbon până în 2030”, a declarat Paramjit Kahlon, CEO Primary Steel and Integrated Mining, LIBERTY Steel Group.

Funcţia de director general al combinatului a devenit vacantă după ce fostul manager, Bogdan Grecu, s-a retras din funcţie în luna ianuarie, împotriva lui fiind declanşată urmărirea penală într-un dosar penal deschis de DNA