Comercianții de jucării, amendați cu două milioane de lei de ANPC înaintea sărbătorilor de iarnă / Au fost găsite jucării periculoase, cu materiale care puteau fi înghiţite de copii, dar şi jucării second hand nedezinfectate 

ursuleti, jucarii, cadour, Teddy Bear Foto: Pexels

Amenzi de peste două milioane de lei au fost date de ANPC comercianţilor de jucării, înaintea sărbătorilor de iarnă. Au fost  găsite, printre altele, jucării periculoase, cu materiale care puteau fi înghiţite de copii, dar şi jucării second hand care nu aveau documente care să ateste că fuseseră curăţate şi dezinfectate.

ANPC a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că a desfăşurat, în luna noiembrie, mai multe acţiuni la nivel naţional pentru a verifica modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv analiza site-urilor de prezentare şi publicitate.

“În unele dintre situaţii, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condiţiile în care acestea nu ar trebui să existe. Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moş Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reuşit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră. Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenţia tuturor autorităţilor ce pot stopa fenomenul.”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

ANCP a arătat că, în ceea ce priveşte vânzarea directă, au fost controlaţi 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al cantităţii de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71 % dintre acestea înregistrând abateri.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au dat 343 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de circa 2 milioane lei, au oprit temporar de la comercializare 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficienţelor constatate, şi au oprit definitiv de la comercializare peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei.

Abaterile constatate au fost: lipsa menţionării, pe eticheta produsului, a numelui şi adresei producătorilor şi/ sau a importatorilor; lipsa numărului unic de identificare a jucăriei, respectiv a lotului, a numărului de serie al modelului sau altui element de identificare, care trebuie să coincidă cu cel din declaraţia de conformitate; lipsa marcajului de conformitate CE, care trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau aplicată, fie pe ambalaj; lipsa avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării şi în funcţie de vârsta utilizatorului, de pe etichetele acestora; lipsa menţiunilor referitoare la substanţele chimice pe care le poate conţine jucăria, pe eticheta de produs; lipsa traducerii, în limba română, a elementelor de identificare, a avertismentelor specifice sau a instrucţiunilor de utilizare.

De asemenea, au mai fost găsite nereguli precum comercializarea unor jucării considerate periculoase, al căror material de umplere poate fi cu uşurinţă extras şi înghiţit de copii sau care au elemente de mici dimensiuni, substanţe chimice ori elemente ataşate de tip ”păr artificial”, blană sau pluş, foarte uşor detaşabile, care de asemenea, puteau fi lesne ingerate sau inhalate, comercializarea unor jucării second hand fără documente care să ateste efectuarea operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie, dezinsecţie; comercializarea unor produse cu substanţă chimică aflată în afara datei limită de utilizare; lipsa menţionării datei producţiei şi a celei limită de utilizare în cazul unor produse care conţin cosmetice sau substanţe chimice; nerespectarea regimului promoţiilor (lipsa afişării procentelor de reducere, a preţului final, a perioadei în care se desfăşoară promoţia, a faptului că oferta se referă la stocul disponibil de bunuri, afişarea ofertei „2 la preţ de 1”, fără a putea fi probată; neafişarea preţului de vânzare a produsului.

Totodată, în cazul vânzării online, au fost controlaţi nouă operatori economici, la şase dintre acestea înregistrând abateri. Astfel, a fost dată o amendă în valoare de 2.000 de lei şi au fost transmise trei măsuri de remediere a abaterilor de informare de pe site-urile verificate.

Neregulile constatate au fost: menţionarea pe site a unor legi care au fost abrogate între timp, lipsa menţionării, în mod clar şi precis, pe site, a termenului de rambursare a sumelor în cazul retragerii din contract, respectiv faptul că cele 14 zile decurg de la data la care consumatorul informează vânzătorul de decizia de retragerea din contract; lipsa menţionării informaţiei privind avertismentul de vârstă, astfel încât consumatorii să fie informaţi în mod complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor oferite şi să facă o alegere raţională; lipsa oricăror informaţii referitoare la produs; lipsa traducerii în limba română a informaţiilor referitoare la produs, de pe site.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: