Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Grupurile Daimler, BMW și Volkswagen (Volkswagen, Audi and Porsche) au încălcat regulile concurențiale ale Uniunii Europene, a descoperit Comisia Europeană, stabilind totodată o amendă de 875 de milioane de euro. Grupul Daimler a scăpat de amendă, după ce a dezvăluit existența cartelului. Toate părțile și-au recunoscut implicarea și au ajuns la un acord. Giganții auto sunt acuzați că, deși aveau tehnologia necesară pentru reducerea emisiilor nocive chiar mai mult decât standardul cerut legal, au evitat să concureze și să utilizeze întregul potențial al acestei tehnologii.

Grupurile au colaborat în ceea ce privește dezvoltarea tehnică în domeniul epurării oxidului de azot, a descoperit CE. Cea mai mare amendă a fost încasată de Volkswagen – 502,36 milioane de euro, iar pentru BMW s-a stabilit o amendă de 372,82 milioane. Grupul Daimler a scăpat de amendă, după ce a dezvăluit existența cartelului.

Vicepreședintele executiv al Comisiei, Margrethe Vestager, responsabil cu politica în domeniul concurenței, a declarat că cei cinci producători de automobile Daimler, BMW, Volkswagen, Audi și Porsche dețineau tehnologia de reducere a emisiilor nocive peste standardul cerut legal. Cu toate acestea, au evitat să concureze și să utilizeze întregul potențial al acestei tehnologii, pentru a curăța mai bine decât minimul cerut de lege. Înțelegerea dintre aceste companii este ilegală în conformitate cu normele antitrust ale UE. “Concurența și inovația în ceea ce privește gestionarea poluării autovehiculelor sunt esențiale pentru ca Europa să îndeplinească obiectivele ambițioase ale Acordului Verde. Iar această decizie arată că nu vom ezita să luăm măsuri împotriva oricărei formă de cartel care pune în pericol acest obiectiv”, a spus Vestager.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

CE a aflat că producătorii de autoturisme au organizat întâlniri tehnice regulate pentru a discuta despre dezvoltarea tehnologiei de reducere catalitică selectivă care elimină emisiile nocive de oxid de azot (NOx) de la autoturismele diesel. În timpul acestor întâlniri, timp de peste cinci ani, producătorii de autoturisme au colaborat pentru a evita să concureze pentru a curăța mai mult decât standardul cerut de legislație, în ciuda tehnologiei disponibile.