Compania aeriană Blue Air vrea să se listeze la BVB în octombrie 2022, cu o amânare de 2 ani

blue air boeing 737 Sursa foto: Facebook/Blue Air

Conducerea Blue Air plănuieşte să listeze o emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti în octombrie 2022, după încheierea procedurii de concordat preventiv, scrie Agerpres. Reprezentanți companiei plănuiesc ca în 2-3 ani să iasă pe bursa de la Londra.

Procedura de concordat preventiv se va încheia în iulie 2022, potrivit directorului general al companiei, Oana Petrescu. După această dată, Blue Air va veni cu emisiunea de obligaţiuni pregătită iniţial pentru anul 2020, dar care nu a mai fost posibilă din cauza declanşării pandemiei.

“Concordatul nostru preventiv a fost omologat pe 5 ianuarie 2021 şi avem 18 luni. Planul nostru este să-l închidem cât mai repede, pentru că atâta vreme cât suntem în concordat avem restricţii de finanţare şi atunci vrem să le terminăm cât mai repede. Dacă închidem concordatul în iulie 2022, putem eventual să ieşim şi cu emisiunea de obligaţiuni pe care o plănuisem noi pentru anul 2020, dar nu s-a mai putut. Deci, am dori să ieşim din concordat în iulie, iar în octombrie să avem emisiune de obligaţiuni. Planul nostru este ca prima listare pe bursă să o facem cu aceste obligaţiuni, urmând ca într-un timeline de 2-3 ani – depinde de piaţă şi de cât de rapid o să trecem prin procedurile premergătoare ale Bursei de la Londra – să ne listăm la Londra. Noi, practic, în 2019 am şi absolvit programul Elite, al London Stock Exchange, care pregăteşte companiile mici şi mijlocii pentru listare. Deci, noi am absolvit acest program şi acum planul era să demarăm toate procedurile de transparenţă şi de raportare şi de ce trebuie făcut, dar pandemia ne-a ţinut în loc, avem 2 ani de amânare”, a declarat, pentru AGERPRES, Oana Petrescu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ea nu a putut să spună care va fi valoarea emisiunii de obligaţiuni, întrucât cele 40-60 de milioane de euro iniţiale urmau să finanţeze un anumit proiect, care a fost amânat. Petrescu spune că Blue Air s-a concentrat pe actualizarea reţelei destinaţii, precizând că cerinţele pasagerilor s-au schimbat. “Pasagerii nu mai zboară – chiar şi aceştia puţini care zboară – nu mai zboară ca până acum. Ei nu îşi mai doresc aeroporturi secundare, ci vor să zboare pe aeroporturi principale, unde au şi conexiuni, dacă se întâmplă ceva cu zborul lor. Nu îşi mai doresc să zboare ultra low-cost – deşi noi suntem o companie ultra low-cost – ci îşi doresc mici avantaje suplimentare, ceea ce ne-a făcut să spunem: rămânem consecvenţi cu principiile noastre ultra low-cost, dar în acelaşi timp trebuie să dăm o experienţă mai bună de zbor, trebuie să dăm o experienţă mai bună de cumpărare a biletelor, experienţă mai bună la check-in, o experienţă mai bună în avion”, a precizat Oana Petrescu.

Blue Air își înnoiește flota – compania a primit joi o primă aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX. Aeronava  este prima de acest tip care operează zboruri comerciale în România şi, potrivit directorului general al companiei, Oana Petrescu, este primul dintr-o serie de zece aparate care vor intra în flota Blue Air până la sfârşitul anului viitor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: