Compania clujeană de IT Arobs cumpără grupul Infobest, specializat în dezvoltarea de soluții software personalizate, cu birouri în Timișoara și Leverkusen, Germania

AROBS debuteaza pe Piata Reglementata a bursei

Compania clujeană de tehnologie AROBS Transilvania Software, listată la Bursa de Valori București, anunță marți că preia integral grupul Infobest, specializat în dezvoltarea de soluții software personalizate, cu birouri în Timișoara și Leverkusen, Germania.

Infobest a fost fondată în 1995 în Pulheim, Germania, de către antreprenorii Yvonne Abstoss-Becker și Christian Becker, iar în 2000, compania și-a deschis un birou în Timișoara. În prezent, Infobest are o echipă de peste 100 de specialiști în dezvoltarea de soluții software personalizate pentru industriile de e-commerce, producție, automotive, telecomunicații, finanțe, media și comunicații, acoperind întregul ciclu de viață al unei aplicații – de la analiza de afaceri, arhitectură și design UX până la dezvoltare, testare și mentenanță.

„Suntem încântați să anunțăm cea de-a zecea tranzacție de M&A de la listarea acțiunilor AROBS la Bursa de Valori București, un reper semnificativ, care subliniază angajamentul nostru față de creșterea strategică a grupului și consolidarea prezenței AROBS la nivel local și internațional. Am fost determinați să finalizăm această tranzacție având în vedere perspectivele extrem de bune ale Infobest și obiectivul nostru de a ne consolida poziția în Germania și în regiunea DACH. Prin această mișcare strategică, ne extindem atât competențele tehnologice, cât și portofoliul de clienți, cărora vom continua să le oferim soluții software complexe pentru o piață de tehnologie din ce în ce mai sofisticată. Împreună vom obține rezultate superioare, construind pe baza sinergiilor noastre puternice în domeniul automotive și telecomunicații”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO AROBS.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În ceea ce privește motivația pentru a se alătura AROBS, Christian Becker, co-fondatorul Infobest, a explicat: „Suntem bucuroși să ne unim forțele cu grupul AROBS și să avem lângă noi un partener care să ducă Infobest la următorul nivel. Bazându-ne pe ultimii ani de succes, cu o creștere continuă a veniturilor, am decis să ne alăturăm AROBS pentru a depăși limitările creșterii organice și să dezvoltăm afacerea într-un ritm accelerat.”

Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Christian Becker și Yvonne Abstoss-Becker. Rezultatele financiare ale Infobest vor fi incluse în situațiile financiare consolidate ale AROBS odată cu finalizarea tranzacției, care este supusă îndeplinirii anumitor condiții și aprobării de către autoritățile de reglementare.

Pentru 2023, grupul Infobest estimează o cifră de afaceri de aproximativ 4,8 milioane euro. În 2022, compania a raportat afaceri de 16,3 milioane de lei, în creștere cu 26%, și un profit net de 373.064, mai mare cu 14% față de anul precedent.

AROBS Transilvania Software a încheiat anul 2022 cu afaceri de 228,5 milioane lei (mai mari cu 34%), iar profitul a fost de 41,8 milioane lei, în scădere cu 4%. Compania are 505 angajați.

După ce am interacționat cu mai mulți potențiali investitori, ne-am simțit imediat confortabil când am discutat cu AROBS și Voicu. Deși împărtășim aceleași valori fundamentale în ceea ce privește managementul oamenilor și relațiile stabile, pe termen lung cu clienții, atât competențele noastrei, cât și portofoliul de clienți sunt complementare, ceea ce oferă oportunități excelente de sinergii și de dezvoltare comună a afacerii. Prin această tranzacție, obținem sprijinul unei baze de competențe mult lărgită comparativ cu a noastră, pe care o putem combina cu eforturile noastre de dezvoltare a afacerii. Deși acționariatul Infobest se schimbă, atât Christian cât și eu vom rămâne în continuare implicați în companie, pentru a asista în procesul de tranziție și sinergie”, a adăugat Yvonne- Abstoss Becker, co-fondatorul Infobest.

Prin achiziționarea Infobest, AROBS își consolidează prezența pe piețele din România și Germania, expertiza la nivelul liniei de business, Servicii software și accesează noi industrii, precum telecomunicații, media și comunicare.

Aceasta este a zecea tranzacție realizată de AROBS de la închiderea plasamentului privat în octombrie 2021. În această perioadă, AROBS a achiziționat Berg Software, AROBS Engineering (fosta linie de afaceri Enea Software Development Services România), grupul Nordlogic, Centrul de Soft GPS România, AROBS Pannonia, două entități din Republica Moldova, AROBS Software și AROBS TrackGPS, AROBS Polska (fostă SYDERAL Polska din Polonia), și Future WorkForce Group (FWF).

Din partea AROBS, tranzacția a fost facilitată de casa de avocatură, Radu Tărăcila Pădurari Retevoescu (RTPR) în calitate de consilier juridic și TS Partners pentru due diligence financiar. Infobest a fost asistată de Clairfield International GmbH și PPR & Partner Pape Rauh Rechtsanwälte Part GmbB.

AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, având peste 1.200 de specialiști și colaboratori.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: