Compania petrolieră britanică BP va concedia mii de angajați

British Petroleum BP Sursa foto: Dreamstime

Compania petrolieră britanică BP a anunţat joi că intenţionează să desfiinţeze mii de locuri de muncă, ca parte a unui plan amplu de diminuare a costurilor, relatează CNBC, conform News.ro.

”Astăzi, am informat angajaţii BP că schimbările propuse până în prezent sunt aşteptate să afecteze aproximativ 4700 de posturi – acestea reprezintă o mare parte din reducerea anticipată pentru acest an,” a declarat compania într-un comunicat.

BP a adăugat că numărul contractorilor va fi redus cu încă 3000 de persoane.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere

Aceste măsuri, menite să reducă costurile, au fost anunţate după ce CEO-ul BP, Murray Auchincloss, a declarat anul trecut că firma intenţionează să realizeze economii de cel puţin 2 miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2026.

În prezent, BP are aproximativ 87.800 de angajaţi.

În urma anunţului, acţiunile companiei au crescut cu 1,4%.

În ultima perioadă, BP a avut performanţe sub aşteptări comparativ cu rivalii săi europeni, în contextul în care participanţii din piaţa energiei continuă să pună la îndoială atractivitatea investiţională a firmei.

Conform unei actualizări publicate marţi, BP a precizat că marjele mai scăzute din rafinare şi activităţile de mentenanţă vor reduce profitul pentru trimestrul al patrulea cu 100 până la 300 de milioane de dolari, iar producţia de petrol este, de asemenea, în declin.

Compania urmează să publice rezultatele financiare trimestriale şi anuale pe 11 februarie.

Totodată, BP a anunţat că a amânat un eveniment pentru investitori, programat iniţial luna viitoare, pentru a permite recuperarea completă a directorului general, care a suferit ”o procedură medicală planificată.”

Murray Auchincloss, conform comunicatului, se recuperează bine după intervenţia medicală, care nu fusese dezvăluită anterior.

Evenimentul destinat pieţelor de capital, iniţial planificat să aibă loc pe 11 februarie la New York, a fost reprogramat pentru 26 februarie şi se va desfăşura la Londra.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: