Companiile aeriene se aşteaptă să transporte în acest an 4,35 miliarde de pasageri, aproape de recordul istoric din 2019

avion aviatie IATA Sursa foto: Twitter/@IATA

Companiile aeriene din întreaga lume se aşteaptă să transporte în acest an un număr de 4,35 miliarde de pasageri, aproape de recordul istoric de 4,54 miliarde de pasageri transportaţi în 2019, înainte de pandemie, a anunţat luni Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), informează agenția AFP, citată de Agerpres.

De asemenea, IATA şi-a dublat şi estimările referitoare la profiturile nete înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în acest an, până la 9,8 miliarde de dolari, de la 4,7 miliarde de dolari cât preconiza în luna decembrie a anului trecut. Similar, cifra de afaceri a transportatorilor aerieni mondiali ar urma să urce în acest an până la 803 miliarde de dolari, aproape de nivelul de 838 miliarde de dolari înregistrat în 2019, potrivit IATA, care şi-a revizuit şi în acest caz estimările anterioare referitoare la o cifră de afaceri de 779 miliarde de dolari.

“Anii de pandemie sunt în urma noastră, iar graniţele sunt deschise în condiţii normale”, a declarat directorul general de la IATA, Willie Walsh, cu prilejul reuniunii anuale a Asociaţiei, organizată la Istanbul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Chiar dacă marjele de profit din industria transportului aerian vor rămâne foarte slabe în acest an, de doar 1,2%, potrivit IATA, 2023 va fi totuşi primul an de la debutul pandemiei când industria transportului aerian de pasageri va înregistra un profit net, după pierderile de 42 de miliarde de dolari şi dezastrul de 137,7 miliarde de dolari din 2020.

Cu toate acestea, IATA a avertizat că nu toate zonele geografice vor reveni pe profit în acest an. În timp ce transportatorii aerieni nord-americani, europeni şi din orientul mijlociu ar urma să evolueze pe plus, cu profituri cumulate de 11,5 miliarde de dolari, 5,1 miliarde de dolari şi, respectiv, 2 miliarde de dolari. În schimb, companiile aeriene din regiunea Asia-Pacific (pierderi de 6,9 miliarde de dolari), America Latină (minus 1,4 miliarde de dolari) şi Africa (minus 500 de milioane de dolari) ar urma să rămână deficitare şi în acest an.

Directorul general de la IATA, Willie Walsh, le-a spus reprezentanţilor celor aproximativ 300 de companii aeriene reuniţi la Istanbul că, în pofida reveniri puternice a cererii, nivelul redus de profitabilitate înregistrat în prezent la nivelul industriei nu este unul sustenabil, în condiţiile în care sectorul generează un profit de aproximativ 2,25 dolari per pasageri, “mai mic decât preţul unei cafele sau al unui bilet de metrou”.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: