Companiile aeriene vor transmite pasagerilor creşterea preţurilor petrolului, prin tarife mai mari, relativ rapid

avion, zboruri, calatorii, turism Sursa foto: Pexels

Companiile aeriene vor transmite pasagerilor creşterea preţurilor petrolului, prin tarife mai mari, relativ rapid, dar majorarea costurilor energiei va înrăutăţi perspectivele generale ale industriei în 2022, a declarat miercuri şeful Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA), Willie Walsh, transmite Reuters, citată de News.ro.

Vorbind după ce JetBlue a lansat o contra-ofertă de preluare pentru transportatorul american cu discount Spirit Airlines, Walsh a mai spus că vede mai multe posibilităţi de consolidare între companiile aeriene din Statele Unite.

”În mod clar, a luat piaţa prin surprindere. Este o dovadă că puterea financiară a companiilor aeriene americane iese în evidenţă faţă de restul lumii”, a declarat Walsh într-un briefing de presă regulat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El a adăugând că consumatorii au beneficiat de investiţii majore în produse noi.

IATA a declarat că traficul global de pasageri şi-a revenit în februarie, pe măsură ce impactul variantei Omicron s-a redus în afara Asiei.

Impactul războiului din Ucraina nu a fost încă inclus în datele lunare.

În februarie, traficul de pasageri s-a situat la 54,5% din nivelurile înregistrate în aceeaşi lună a anului 2019, în creştere de la 50,6% în ianuarie, dar sub nivelul de 55,1% înregistrat în decembrie. Volumul traficului de marfă a fost de 111,9%.

Companiile aeriene se confruntă cu o creştere a preţurilor petrolului, care s-a accelerat după invadarea Ucrainei de către Rusia, o mişcare pe care Moscova o descrie drept o ”operaţie militară specială”.

Creşterea preţurilor petrolului a înrăutăţit o perspectivă deja estimată pentru a include o pierdere la nivel de industrie în 2022, deşi unele companii aeriene vor obţine profit pe măsură ce lumea va înregistra o redresare inegală, a spus Walsh.

În trecut, regula generală era că durează şase luni ca creşterea preţurilor petrolului să fie luate în calcului tarifelor aeriene, a adăugat el. Dar această includere s-ar putea întâmpla mai repede din cauza volatilităţii dramatice a pieţei, precum şi a nivelurilor mai scăzute decât de obicei ale rezervărilor în avans.

Walsh a mai spus că companiile aeriene şi aeroporturile iau măsuri pentru a aborda penuria de personal după o creştere a cererii, dar unii factori sunt în afara controlului lor.

Mii de turişti au fost nevoiţi să îşi modifice sau să îşi anuleze călătoriile, deoarece companiile aeriene şi aeroporturile nu au suficient personal pentru a face faţă redresării cererii, pe măsură ce restricţiile pandemiei sunt relaxate în Europa.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: