Complexul Energetic Oltenia va primi un ajutor de stat de 449 milioane lei pentru finanțarea achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră

complexul-energetic-oltenia

Guvernul va aproba acordarea ajutorului de stat de restructurare sub formă de grant pentru finanțarea achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră pentru Complexul Energetic Oltenia în anul 2023, în valoare de 449 milioane lei, potrivit unui document care va fi analizat în sedința de Guvern din data de 22 martie.

„Ajutorul de stat sub formă de grant în sumă totală de 449.100 mii lei pentru anul 2023 se acordă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, aprobat prin Legea nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023 și este destinat pentru finanțarea:

  1. a)  achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră necesare pentru îndeplinirea obligației de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalațiile societății, cu scadență la data de 30 aprilie 2023;
  2. b)  achiziției de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2023, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalațiile societății, cu scadență la data de 30 aprilie 2024”, potrivit notei de fundamentare al documentului.

Potrivit documentului, ajutorul de stat de restructurare pentru anul 2023, care face obiectul prezentului proiect de act normativ, este o măsură de sprijin ce face parte dintr-un plan mai amplu de măsuri, care include acordarea unui ajutor de de stat de restructurare în favoarea Societății ”Complexul Energetic Oltenia” S.A. Aceste măsuri de sprijin se acordă până în anul 2025 și au fost notificate și autorizate de către Comisia Europeană prin Decizia nr. C(2022)553 final din 26 ianuarie 2022.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *