Consultant Deloitte: Plafonarea tarifelor va avea cu siguranță un impact pozitiv asupra consumatorilor în perioada de aplicare

bec becuri energie electrica lumina facturi Sursa foto: Pixabay

Plafonarea tarifelor va avea cu siguranță un impact pozitiv asupra consumatorilor în perioada de aplicare. În același timp, măsura, care se dorește a fi provizorie, ar putea avea efecte pe termen lung asupra companiilor din domeniu, în funcție de abilitatea acestora de a gestiona măsurile impuse de autorități, a transmis Dan Bădin, partener servicii fiscale, Deloitte România, într-un material de opinie.

Pentru companiile implicate, în special distribuitori, impactul depinde de modul și de momentul în care vor fi aplicate măsurile de compensare din partea statului (pentru diferența dintre prețul de achiziție, la nivelul pieței, și cel de vânzare, plafonat) prevăzute în ordonanță. Conform reglementării, pentru clienții casnici, compensările se acordă din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar pentru clienții non-casnici, din bugetul Ministerului Energiei, dar depinde și de cât de bine va funcționa acest mecanism de compensare. Întârzierile în recuperarea sumelor respective vor pune o presiune ridicată pe disponibilitățile financiare ale distribuitorilor, cu impact asupra solvabilității acestora.

Potrivit acestuia, în același timp, impozitul suplimentar impus producătorilor de electricitate va afecta profitabilitatea acestora și capacitatea de a investi, într-o perioadă în care independența energetică, imposibil de obținut fără investiții suplimentare, este tot mai des invocată la nivel european și local.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Din perspectiva bugetului de stat, acesta este afectat în ambele sensuri: costuri cu susținerea distribuitorilor, respectiv compensațiile pe care statul va trebui să le acorde în contul plafonării prețurilor, dar și venituri din impozitul suplimentar de 80%. În plus, rămâne de văzut și cum vor influența aceste măsuri consumul de energie, economia în ansamblu și, în consecință, veniturile bugetare conexe din taxele aferente (TVA, accize, impozit pe profit etc.).

În ceea ce privește perspectivele pe termen lung, în contextul conflictului din Ucraina, Dan Bădin precizează că actualul context geopolitic amână măsurile anunţate în jurul Pactului Verde European (Green Deal) pentru că atât instituţiile europene, cât şi statele membre la nivel individual, caută soluţii pentru a-şi limita dependenţa energetică de Rusia, provocare care se suprapune cu cea care implică protecţia consumatorilor în faţa scumpirilor.

„Un acord cu Statele Unite ale Americii pentru furnizarea de gaz natural lichefiat (GNL) în UE, amânarea planurilor de închidere a termocentralelor pe cărbune în anumite state, obligativitatea constituirii unor stocuri de gaze pentru iarna următoare (la preţuri avantajoase negociate de un grup operativ constituit la nivelul UE) sunt doar câteva din soluţiile vehiculate în prezent. În România, una dintre soluţiile discutate intens în această perioadă pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia este cea referitoare la exploatarea gazelor din Marea Neagră. Însă legea offshore, adoptată în urmă cu aproape patru ani conţine o serie de prevederi care limitează interesul investitorilor pentru dezvoltarea unor proiecte în zonă, iar modificările promise de autorităţi în repetate rânduri întârzie să apară. În plus, în contextul conflictului care se derulează inclusiv în zona Mării Negre, este posibil ca planurile de explorare şi exploatare să fie amânate până la clarificarea situaţiei”, a explicat reprezentantul companiei de consultanţă.

Totodată, energia nucleară reprezintă o alternativă viabilă, astfel că este necesară finalizarea reactoarelor de la Cernavodă, iar dezvoltarea altor capacităţi similare ar putea deveni prioritară, precizează sursa.

„Rămâne de văzut dacă măsurile recent adoptate se înscriu într-o strategie mai amplă, pe care autorităţile o au în vedere pentru a rezolva problemele de fond ale pieţei din România, astfel încât să asigure independenţa energetică, mai necesară ca oricând în actualul context al conflictului din Ucraina şi al relaţiilor tot mai tensionate dintre UE şi Rusia, cel mai mare furnizor de gaze naturale al UE, cu peste 40% din importurile totale. Nu avem însă, în prezent, clarificări din partea autorităţilor pe această temă, ceea ce indică faptul că, deocamdată cel puţin, nu există o astfel de strategie. Aşadar, această nouă reglementare pare a rezolva o urgenţă de moment (protejarea consumatorului), în timp ce ridică numeroase semne de întrebare pentru perioada care urmează. Vor rămâne aceste măsuri temporare sau se vor permanentiza? Vor fi încurajate investiţiile în energie, respectiv producţia internă, în contextul fluctuaţiilor din pieţelor europene şi al viitorului incert? Pe ce va pune România accent pentru a acoperi deficitul de energie – gaze naturale, energie nucleară, cărbune? Ce se va întâmpla cu planurile de tranziţie către energia şi economia verde? Implicaţiile şi consecinţele sunt, şi de data aceasta, incerte, iar piaţa rămâne tensionată în lipsa unei viziuni pe termen mediu şi lung cu privire la politica energetică naţională”, precizează acesta.

Guvernul a emis recent o nouă ordonanţă de urgenţă pentru plafonarea tarifelor pentru consumatorii finali, care conţine, însă, şi o extindere a taxării pentru producătorii de energie electrică, atât în timp, cât şi ca arie de aplicare. Reprezentantul Deloitte transmite că noua reglementare (OUG 27/2022) a apărut cu doar câteva zile înainte de expirarea măsurilor similare adoptate în toamna anului trecut, pe fondul temerilor cu privire la explozia tuturor preţurilor din economie în situaţia revenirii la tarifele de piaţă pentru energie şi gaze naturale. De altfel, din această perspectivă, şi Banca Naţională României a avertizat, în cele mai recente comunicări, că se aşteaptă la o accelerare a inflaţiei începând cu luna aprilie.

Ordonanţa impune noi plafoane de preţ pentru consumatori, respectiv 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar mai mic sau egal cu 100 de kWh (înregistrat în 2021), şi 0,8 lei/kWh pentru un consum mediu lunar cuprins între 100 şi 300 kWh, pentru energie electrică. Pentru gaze, preţul maxim este de 0,31 lei/kWk, indiferent de cantitatea consumată. Plafoanele includ TVA şi se aplică distribuitorilor care alimentează consumatorii finali.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: