Cotaţia barilului de ţiţei Brent a depășit 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a majorat preţurile

sonda petrol titei sursa pexels sursa foto: Pexels

Preţul petrolului a crescut luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent depăşind 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a majorat preţurile pentru ţiţeiul său vândut în iulie, indicând o ofertă restrânsă, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres. Decizia Arabiei Saudite vine după ce săptămâna trecută grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a decis să majoreze în iulie şi august producţia cu 50% mai mult decât estimaseră anterior, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi lunar.

În jurul orei 03:43 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent a crescut cu 0,91 dolari, sau 0,8%, până la 120,63 dolari, după ce pe parcursul şedinţei de tranzacţionare atinsese chiar şi nivelul de 121,95 dolari, extinzând creşterea de 1,8% de vineri.

De asemenea, cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 0,93 dolari, sau 0,8%, până la 119,80 dolari, după ce anterior atinsese nivelul de 120,99 dolari, extinzând creşterea de 1,7% de vineri.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Arabia Saudită a majorat preţul ţiţeiului Arab Light în Asia cu 6,50 dolari faţă de nivelul mediu al cotaţiilor de referinţă din Oman şi Dubai, a anunţat duminică compania de stat Aramco. Este cel mai ridicat nivel din mai, când piaţa era afectată de temerile privind întreruperea livrărilor de petrol din Rusia.

Producătorii de ţiţei “bat fierul cât e cald”, iar majorarea cererii de combustibil în SUA pe perioada verii şi atenuarea restricţiilor din China vor menţine probabil preţurile ridicate, susţine Avtar Sandu, director în cadrul Phillip Futures în Singapore.

Separat, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că firma italiană Eni şi cea spaniolă Repsol ar putea începe luna viitoare transportul de petrol din Venezuela în Europa, pentru a compensa declinul livrărilor din Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: