Insurgenții care vor să răstoarne sistemul ajung adesea să-l conducă. Pentru extrema-dreaptă europeană, acest rezultat se zărește deja la orizont. Partidele hard-right conduc în sondaje în Marea Britanie, Franța și Germania. În Italia sunt la putere; în Țările de Jos au condus temporar o coaliție; iar în Polonia, în iunie, candidatul lor prezidențial l-a învins pe nominalizat din centru. Până în 2027, extrema-dreaptă ar putea guverna economii care cumulează aproape jumătate din PIB-ul european, scrie The Economist.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Aceasta ar fi o lovitură gravă pentru prosperitatea Europei. Amenințarea directă este modul în care extrema-dreaptă folosește puterea. Aceștia batjocoresc managementul tehnocratic, promit protecția alegătorilor de competiție și de „distrugerea creativă”, oferind în schimb combinații seducătoare de subvenții și reduceri de taxe. Succesul electoral deplin ar însemna stagnare economică sau chiar colapsuri ale piețelor de obligațiuni. Amenințarea indirectă este că, în unele locuri, partidele tradiționale se tem deja de ascensiunea populistă, evitând reformele dificile și imitând politicile extreme, accelerând astfel victoria pe care doresc să o prevină.
Economia Europei a fost slab gestionată în ultimii ani. PIB-ul crește anual cu doar 1%. În Marea Britanie, randamentul obligațiunilor pe 30 de ani a atins 5,7% pe 2 septembrie, cel mai ridicat nivel din peste 25 de ani. După ce prim-ministrul francez François Bayrou a anunțat un vot de încredere în guvern pe 8 septembrie, randamentul obligațiunilor pe 30 de ani a ajuns la 4,46%, cel mai ridicat din 2008. Germania, odinioară motorul economic al continentului, a avut o creștere aproape inexistentă din 2019.
Chiar dacă situația economică precară pare să ofere extremelor-dreapta argumente pentru o „schimbare”, Europa nu-și poate permite o perioadă de gestionare și mai proastă a economiei.
Planurile extremei-dreapta și moderația aparentă
Extrema-dreaptă s-a moderat pe măsură ce s-a apropiat de putere. Propunerile de a părăsi euro sau UE sunt în mare parte simbolice, cu excepția Alternativei pentru Germania (AfD) care mai flirtează cu „Dexit”. Având în vedere îmbătrânirea Europei, multe partide sprijină scheme de muncitori invitați în loc să închidă granițele. Totuși, această rezistență la schimbare limitează creșterea economică.
În Italia, Giorgia Meloni a fost relativ moderată, inclusiv față de Europa, dar a evitat reforme care ar fi stimulat creșterea, pentru a nu-și supăra alegătorii. Populismul european se concentrează pe conservarea unui trecut imaginar. Succesul extremei-dreapta ar consolida cele mai puțin productive caracteristici ale Europei: transferuri către grupuri privilegiate, protecționism și ostilitate față de competiție.
O problemă și mai mare este risipa fiscală. Partidele populiste propun reduceri de taxe combinate cu generozitate față de pensionari și părinți pentru a stimula natalitatea. Reform UK, de exemplu, promite cheltuieli de circa 200 miliarde de lire, susținute de economii exagerate estimate la doar 100 miliarde. Piețele de obligațiuni ar demasca rapid astfel de iluzii, iar combinația dintre creștere scăzută și indisciplină bugetară conduce inevitabil la crize fiscale.
Într-o criză a zonei euro, guvernele ar trebui să colaboreze cu BCE, dar partidele hard-right, care au promis „mai puțină Europă”, ar fi puse într-o situație dificilă. Investitorii de obligațiuni ar testa coeziunea zonei euro dacă, de exemplu, Marine Le Pen sau Jordan Bardella ar conduce guvernul francez.
Politicile de imigrație și sprijin social
Tot The Economist scrie că, contrar aparențelor, guvernele extremei-dreapta nu reduc imigrația efectiv. În Polonia, sub PiS, numărul migranților a crescut de la 86.000 în 2015 la 224.000 în 2021, apoi a explodat după invazia Ucrainei. În Italia, Meloni a aprobat 500.000 de vize de muncă pentru următorii trei ani. În schimb, partidele încearcă să facă viața mai dificilă pentru migranți și să favorizeze „insiderii” pentru acces la servicii publice, locuințe și locuri de muncă.
Societățile îmbătrânite primesc stimulente generoase pentru copii și tineri. În Polonia, alocația Family 500+ a crescut de la 500 la 800 zloți lunar. În Italia, Meloni gestionează atent fondurile europene și evită conflictele cu Comisia Europeană, dar în alte țări politicile extremei-dreapta ar costa enorm: AfD în Germania ar crește deficitul cu 150-180 miliarde euro, Reform UK cu circa 200 miliarde lire anual, cu economii exagerat estimate la jumătate din sumă.
Riscuri pentru creștere și stabilitate
Chiar și planurile moderate ale extremei-dreapta oferă puține perspective de reforme pentru creștere. Promisiunile de sprijin pentru familii și pensionari ar putea deteriora și mai mult poziția fiscală, riscând un conflict cu BCE. În plus, istoricul guvernelor extremei-dreapta arată că, pe termen lung, acestea reduc PIB-ul per capita cu peste 10% față de guvernele moderate, favorizează firmele politice și consolidează oligarhii paralele.
Chiar și o guvernare „rațională” în primii ani va produce daune. Reformele economice urgente de care Europa are nevoie nu vor fi implementate, iar stagnarea, protecționismul și cheltuielile exagerate vor rămâne caracteristici ale continentului sub dominația extremei-dreapta.