Cushman & Wakefield Echinox: Încasări în creștere pentru cinematografele din România, dar sub nivelul de dinainte de pandemie

Serhii Bobyk Dreamstime - Spctatori cinema popcorn

Piaţa cinematografelor din România, printre cele mai afectate industrii de restricţiile din pandemie, se apropie de nivelurile de dinainte de 2019, astfel că în 2022 numărul spectatorilor a ajuns la 11,2 milioane, în creştere cu 40% faţă de 2021, dar cu 15% sub nivelul din 2019, potrivit datelor Centrului Naţional al Cinematografiei, analizate de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefiled Echinox.

Din punct de vedere al încasărilor totale, operatorii de cinematografe au raportat o creştere de 2,5 ori faţă de 2021, respectiv 246,2 milioane de lei (circa 50 milioane de euro), însă cu 7% mai puţin comparativ cu 2019, când a fost înregistrat un nivel record de 265 milioane de lei (aproximativ 56 milioane euro).

De menţionat că în perioada analizată preţul mediu al unui bilet a crescut cu 9% de la 20 de lei în 2019, la 21,9 lei în 2022.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cifrele includ atât cinematografele cu un singur ecran, cât şi cele cu mai multe ecrane, cele din urmă reprezentând peste 96% din încasări şi numărul de spectatori.

Frecvenţa vizitelor pe cap de locuitor a înregistrat de asemenea un avans semnificativ în 2022 faţă de 2021, respectiv 0,59 vs 0,24, însă sub 0,68 raportat la 2019.

Cele mai mari pieţe cinematografice din Romȃnia sunt Bucureşti (3.547.733 de spectatori ȋn 2022), Cluj-Napoca (715.695), Constanţa (613.048) şi Timişoara (691.656), care concentrează aproape jumătate (49,6%) din cerere.

„Evoluţia industriei cinematografice din 2022 arată faptul că centrele comerciale şi-au reluat locul important pe care îl aveau în preferinţele românilor de a-şi petrece timpul liber. Peste 96% dintre sălile de cinematograf din România se regăsesc în cadrul mall-urilor, iar investiţiile în noi proiecte care urmează să fie dezvoltate în următorii ani vor contribui în continuare la extinderea infrastructurii cinematografice”, spune Dana Radoveneanu, head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

La finalul anului trecut, 32 din cele 41 de judeţe din România aveau cel puţin un cinematograf multiplex, numărul mediu de săli de proiecţie fiind de 13,25.

În ceea ce priveşte oraşele cu cea mai mare frecvenţă a vizitelor raportată la numărul locuitorilor din judeţ în 2022, pe primele locuri se situează Braşov (2,17 vizite per locuitor în 2022), Bucureşti (1,57), Brăila (1,3), Timiş (1,06), Cluj (1,05), Constanţa (0,93), Deva (0,85) şi Suceava (0,76).

Deschiderile de noi cinematografe în perioada 2020-2022, în oraşe precum Bistriţa, Braşov, Buzău sau Sibiu au determinat creşterea numărului de spectatori faţă de 2019. În Bucureşti, deşi numărul cinematografelor a crescut de la 118 în 2019 la 122 în 2022, numărul spectatorilor din 2022 a fost cu 20% sub nivelul din anul premergător pandemiei.

Oraşele cu cel mai ridicat grad de utilizare a infrastructurii cinematografice existente sunt Iaşi (1,35 spectatori/loc/zi), Covasna (0,75 spectatori/loc/zi), Vrancea (0,72 spectatori/zi, în cele două săli multiplex existente în judeţ), Dolj (0,65 spectatori/zi), Bihor (0,62 spectatori/zi), urmate de Alba (0,60 spectatori/loc/zi) şi Bucureşti (0,51 spectatori/loc/zi).

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: