Damen, despre protestele de la Șantierul Naval Mangalia: Există o propunere de reorganizare a activității, vom reduce aparatul administrativ. Eforturile financiare sunt dificil de susținut la nesfârșit

Damen_Mangalia_nave

Conducerea Damen Shipyards Mangalia (DSMa) a reacţionat în urma protestelor din ultimele zile de la şantier şi a anunţat că negocierile sunt în desfăşurare şi este încrezătoare în găsirea unei soluţii. De asemenea, conducerea recunoaşte că există o propunere de reorganizare a activităţii, dar că aceasta se referă la angajarea mai multor oameni în producţie, reducând în acelaşi timp aparatul administrativ, prin redirecţionare către activităţi de producţie.

Conducerea Damen Shipyards Mangalia a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că a stabilit o strategie prin care să asigure sustenabilitatea şantierului în noul context al industriei navale mondiale.

„Industria navală a trecut prin multiple schimbări, la nivel mondial, în ultima decadă. 80-90% din producţia de nave comerciale din Europa a <> către piaţa din Asia, inclusiv tipul de nave pe care Damen Shipyards Mangalia (DSMa) le construia la un moment dat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Damen este o companie care a acordat permanent prioritate inovării şi dezvoltării pentru a se putea adapta la realităţile pieţei globale. În acest sens, am elaborat la nivelul DSMa o viziune/strategie bazată pe tipologia de produs, care să asigure sustenabilitatea şantierului în condiţiile de piaţă şi noul context al industriei navale mondiale. Considerăm că DSMa trebuie şi poate să se adapteze prin concentrarea pe activităţi specifice şi prin retehnologizare”, se arată în comunicat.

Conducerea DSMa susţine că atunci când vorbeşte despre reorganizare se referă la retehnologizare şi la reprofesionalizarea producţiei. „Directoratul DSMa a prezentat această strategie acţionarilor şi Consiliului de Supraveghere, şi pentru implementare se va asigura de respectarea cerinţelor legale precum şi a contractului colectiv, cu scopul asigurării dezvoltării viitoare a DSMa. Parte a acestei strategii este creşterea forţei de muncă, dar şi o redistribuire a specializărilor/capacităţilor de producţie din şantier. Acest lucru va avea un efect pozitiv asupra majorităţii angajaţilor, dar în acelaşi timp poate avea un efect nedorit asupra unora. La momentul potrivit, subsecvent unei aprobări a Consiliului de Supraveghere, Sindicatul va fi informat şi consultat pentru a reduce eventualul impact negativ asupra unor angajaţi. Când ne referim la reorganizare, vorbim în primul rând despre optimizarea proceselor de muncă, retehnologizare şi reprofesionalizarea producţiei”, a mai transmis conducerea Damen Shipyards Mangalia.

Aceasta a mai precizat că informaţiile distorsionate sau false distribuite în spaţiul public afectează nu doar şantierul, ci şi activităţile economice conexe acestuia.

„Suntem surprinşi de multitudinea de informaţii distorsionate sau false care au fost distribuite în spaţiul public. Asemenea acţiuni afectează nu doar şantierul, ci şi activităţile economice conexe acestuia, aspect care poate conduce la periclitarea parteneriatelor si a obiectivelor de performanţă financiară a şantierului”, a mai menţionat sursa citată.

Conducerea Damen Shipyards Mangalia a explicat că negocierile cu angajaţii sunt în desfăşurare. “Nu dorim să <trenăm> negocierile. Se poate observa că nu am prezentat o poziţie publică până nu am avut un dialog intern cu sindicatul şi angajaţii DSMa, considerând că este necesar să calibrăm comunicarea într-un mod responsabil. Am prezentat intern, în cursul zilei de 16.01.2023 soluţii constructive, pornind de la consultările anterioare, care să fie corelate cu realităţile concrete actuale ale industriei navale mondiale şi cu perspectivele de dezvoltare comercială a şantierului. Negocierile sunt în desfăşurare şi suntem încrezători în găsirea unei soluţii, printr-o comunicare mai eficientă şi mai puţine tensiuni, care nu aduc niciun beneficiu părţilor implicate”, a mai transmis conducerea companiei.

Aceasta s-a referit şi la speculaţiile privind un posibil faliment al şantierului din Mangalia.

„În momentul de faţă, compania Damen este singurul acţionar care susţine financiar şantierul DSMa (cu influxuri de capital) şi trebuie să realizăm că aceste eforturi sunt dificil de susţinut la nesfârşit, dacă şantierul nu este sustenabil şi productiv. Damen şi-a demonstrat capabilităţile şi faptul că poate face performanţă în industria navală românească la Damen Shipyards Galaţi, care a fost transformat în cel mai modern şantier naval din România, prin investiţii şi re-tehnologizare. Damen Shipyards Galaţi este singurul şantier naval din România care a produs nave militare după 1990. Damen a proiectat şi construit la Galaţi peste 30 de nave militare de înaltă complexitate pentru 13 ţări, inclusiv ţări membre NATO şi UE (nu şi pentru România din păcate). Câteva dintre aceste nave proiectate şi produse la Galaţi sunt cele mai mari şi complexe nave militare produse vreodată în România”, a mai precizat sursa citată.

Conducerea Damen Shipyards Mangalia a explicat şi discuţiile despre o posibilă restructurare.

„Referitor la posibila restructurare: reiterăm faptul că există, într-adevăr, o propunere de reorganizare a activităţii. Dar cel mai important este faptul că această propunere este de a angaja mai mulţi oameni în producţie, reducând în acelaşi timp aparatul administrativ, prin redirecţionare către activităţi de producţie. Cu alte cuvinte, vom angaja personal în producţie pentru a genera eficienţă şi venituri, precum şi pentru a flexibiliza aparatul administrativ. Această reorganizare este necesară pentru eficientizarea şi flexibilizarea întregului şantier şi, împreună cu procesul de retehnologizare, poate soluţiona situaţia actuala. Până acum acţionarul majoritar, Ministerul Economiei, nu a aprobat această reorganizare. Suntem încrezători în strategia noastră. Putem face din DSMa un şantier performant. Am făcut-o la Galaţi, o putem repeta la Mangalia daca vom implementa noua strategie pe termen lung”, a mai afirmat DSMa.

Conducerea Damen Shipyards Mangalia s-a referit în comunicatul de presă şi la vânzarea unor imobile ale şantierului. “Este vorba despre vânzarea unor active neesenţiale, imobile care nu au legătură cu producţia si utilizarea sumelor obţinute (în absenţa altor fonduri) pentru a reinvesti şi pentru a îmbunătăţi alte imobile destinate angajaţilor sau clădiri pentru operaţiuni de producţie. Aceste fonduri vor fi folosite şi pentru a introduce tehnologii noi, cum ar fi noul echipament de sudură, care îmbunătăţeşte eficienţa sudurii cu peste 20%.

Deşi conducerea şantierului are dreptul legal de a vinde aceste imobile, pentru un act managerial transparent şi responsabil am informat asupra acestui lucru atât Consiliul de Supraveghere, cât şi acţionarul majoritar”, mai precizează comunicatul Damen Shipyards Mangalia. Angajaţii Şantierului Naval Damen Mangalia au protestat timp de mai multe zile deoarece angajatorul refuza să le acorde o creştere salarială corelată cu inflaţia, fiind nemulţumiţi de faptul că în perioada următoare vor continua concedierile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: