Datoria guvernamentală în zona euro s-a situat la 91,2% din PIB, la finalul primului trimestru din 2023, în scădere faţă de 91,4% din PIB la finalul trimestrului anterior, în timp ce în Uniunea Europeană datoria s-a diminuat de la 83,8% din PIB la 83,7% din PIB, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comparativ cu primul trimestru din 2022, datoria guvernamentală ca procent din PIB a scăzut atât în zona euro (de la 95% la 91,2%), cât şi în UE (de la 87,4% la 83,7%).

La finalul primului trimestru din 2023, cel mai ridicat nivel al datoriei guvernamentale ca procent din PIB în rândul statelor membre UE se înregistra în Grecia (168,3%), Italia (143,5%), Portugalia (113,8%), Spania (112,8%), Franţa (112,4%) şi Belgia (107,4%), iar cel mai scăzut în Estonia (17,2%), Bulgaria (22,5%), Luxemburg (28%) şi Danemarca (29,4%).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

România a înregistrat o datorie de 49% din PIB în primul trimestru din 2023, faţă de un nivel de 47,3% din PIB în precedentele trei luni şi 48,3% în primele trei luni din 2022.

Comparativ cu trimestrul patru din 2022, 11 state membre au înregistrat o creştere a datoriei ca procent din PIB la finalul primului trimestru din 2023, iar şase o scădere. Cele mai mari creşteri au fost în Luxemburg (3,4 puncte procentuale – pp), Belgia (2,2 pp), Austria şi Letonia (ambele 2,1 pp), România (1,7 pp) şi Ungaria (1,5 pp), cel mai semnificativ declin fiind în Grecia (minus trei pp), Cipru (minus 2,5 pp), Ţările de Jos (minus 1,8 pp), Estonia (minus 1,2 pp), Suedia (minus 1,1 pp), Polonia (minus un pp), Irlanda şi Italia (ambele minus 0,9 pp).

Comparativ cu primul trimestru din 2022, şase state membre au înregistrat o creştere a datoriei ca procent din PIB la finalul primului trimestru din 2023, iar 21 o scădere. Creşteri au fost în Luxemburg (5,4 pp), Cehia (1,7 pp), Letonia (1,1 pp), România (0,7 pp), Bulgaria (0,5 pp) şi Finlanda (0,2 pp), cel mai semnificativ declin fiind în Grecia (minus 21,2 pp), Cipru (minus 18 pp), Portugalia (minus 10,8 pp), Irlanda (minus 8,9 pp), Italia (minus 7,9 pp), Croaţia (minus 6,4 pp), Slovenia (minus 5,2 pp), Spania (minus 4,6 pp) şi Polonia (minus 3,8 pp).