David Beckham devine noul ambasador de brand al Aliexpress, cel mai mare site chinezesc de comerț electronic controlat de Alibaba/ Compania își propune să crească vânzările globale cu ajutorul fostului fotbalist

Alibaba Sursa foto: © RobertWei | Dreamstime.com

AliExpress, o platformă de comerţ online deţinută de gigantul chinez Alibaba Group, a semnat un contract cu fostul căpitan al echipei de fotbal a Angliei, David Beckham, care va fi ambasador de brand, într-un moment în care AliExpress vrea să ajungă din urmă rivalul Temu în lupta pentru vânzarea de produse chineze ieftine în întreaga lume, transmite Reuters, citat de Agepres.

Dacă până acum era un mic jucător pe piaţa transfrontalieră, Alibaba a început să facă investiţii semnificative pentru a-şi creşte vânzările globale, într-un moment în care comerţul electronic în China încetineşte. Divizia internaţională a grupului Alibaba, care include şi AliExpress, este divizia cu cel mai puternic ritm de creştere din cadrul grupului, cu o majorare a veniturilor de 45% în ritm anual în primul trimestru.

O campanie de publicitate, în care rolul principal îl va avea David Beckham, va rula la turneul Euro 2024 pentru a-i încuraja pe consumatori să „înscrie mai multe goluri cu AliExpress”, a informat luni platforma de comerţ online într-un comunicat de presă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Decizia celor de la AliExpress vine după succesul înregistrat de rivalii de la Temu care au difuzat mai multe reclame cu prilejul finalei Super Bowl din acest an şi prin care i-au încurajat pe consumatorii americani „să cumpere ca un miliardar”. Potrivit firmei de analiză Apptopia, descărcările aplicaţiei Temu au crescut cu 34% în ziua finalei Super Bowl, comparativ cu ziua precedentă.

„Pasionaţii de fotbal, în Europa şi America Latină, au un profil demografic cu cel al fanilor de fotbal american din America de Nord. Ei includ în general foarte mulţi consumatori sensibili la preţ şi la impactul inflaţiei”, spune Humphrey Ho, manager la agenţia de marketing digital Hylink Digital, referindu-se la decizia Temu şi AliExpress de a se concentra pe pasionaţii de fotbal.

Chiar dacă Alibaba se uită de mult timp spre pieţele externe ca un motor de creştere, fondatorul Jack Ma declarând în 2017 că Alibaba vrea să deservească două miliarde de consumatori globali în 2036, până acum Alibaba se luptă să recupereze terenul pe care l-a cedat pe multe pieţe în faţa rivalului Temu.

„Alibaba a irosit mai mulţi ani cu discuţii cu privire la cât de dificil sau de scump ar fi să concureze cu Amazon în SUA iar Temu a mers înainte şi a făcut asta”, spune Jianggan Li, fondator şi director general la firma de consultanţă Momentum Works.

Popularitatea Temu a crescut de la lansarea sa în 2022, firma chineză de management al investiţiilor CICC estimând că Temu a generat venituri de 18 miliarde de dolari în 2023.

Pentru a concura mai bine cu rivalii, Alibaba foloseşte acum avantajele sale competitive, oferind o fereastră de livrare de cinci zile pentru o selecţie de produse pe 11 pieţe, graţie investiţiilor sale în spaţii de logistică din întreaga lume.

AliExpress este prezent în peste 100 de pieţe din întreaga lume.

În luna martie, Comisia Europeană a iniţiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă AliExpress a încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale (DSA) în domenii legate de gestionarea şi atenuarea riscurilor, de moderarea conţinutului şi de mecanismul intern de tratare a plângerilor, de transparenţa sistemelor de publicitate şi de recomandare, de trasabilitatea comercianţilor şi de accesul la date pentru cercetători.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: