Eurowind Energy, dezvoltator şi operator danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, începe luna aceasta construcţia parcului eolian de 48 MW de la Pecineaga, programat să devină funcţional în primul trimestru al anului 2025, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acesta va avea o capacitate de aproximativ 176.000 MWh/an, putând alimenta până la 48.000 de gospodării cu energie verde. Parcul eolian presupune o investiţie de 79 de milioane de euro.

„Parcul eolian de la Pecineaga va fi cel mai mare proiect de acest fel pentru noi din România, demonstrând angajamentul şi încrederea pe care o avem în piaţa locală. Nu este doar cel mai important proiect în construcţie pentru noi în România, ci va fi şi o premieră la nivel naţional – cele mai mari turbine eoliene vor fi instalate pentru acest proiect. Suntem încântaţi să începem oficial lucrările pentru această construcţie complexă, după ceea ce a fost aproape o stagnare în acest sector în ultimii zece ani”, a declarat Adrian Dobre, country manager România Eurowind Energy.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Astfel, în luna iulie, Eurowind Energy începe lucrările pentru construcţia infrastructurii şi a facilităţilor parcului eolian de la Pecineaga, cu excepţia turbinelor eoliene, ce vor fi instalate ulterior.

Proiectul presupune o investiţie de 79 de milioane de euro din partea Eurowind Energy A/S, prin intermediul WEP Technology Investment SRL. După finalizarea construcţiei, Eurowind Energy va păstra în proprietatea sa parcul eolian.

Eurowind Energy are un pipeline de proiecte concepute pentru România de aproximativ 4GW. Parcul eolian de la Pecineaga va completa seria de proiecte de energie regenerabilă dezvoltate de companie în ţara noastră, printre care se numără parcurile fotovoltaice de la Halchiu, Măgurele (amândouă construite în anul 2013) şi Pufeşti (construit în anul 2012). Totodată, compania va începe în luna octombrie a acestui an, la Teiuş, construcţia unui parc agrovoltaic dezvoltat pe un teren de 80 de hectare, ce va deveni operaţional anul viitor.

Pentru realizarea proiectului eolian, vor fi instalate cele mai mari turbine eoliene construite până acum în România, furnizate de producătorul spaniol Siemens Gamesa Renewable Energy, subliniază compania.

Eurowind Energy este un important dezvoltator şi operator danez de proiecte eoliene, solare şi hibride, cu sediul în Hobro, Danemarca. Cu peste 400 de angajaţi, în 15 ţări europene şi în SUA, obiectivul companiei este acela de a crea un viitor alimentat doar cu energie regenerabilă, prin investiţii în proiecte de acest fel.

Eurowind Energy este prezent pe piaţa din România din anul 2011.