Digitalizare PNRR: De ce nu se înghesuie nimeni la 95,3 milioane de euro? Niciun proiect depus în cadrul a două apeluri coordonate de Ministerele Cercetării și cel al Educației

biblioteca, carti, digitalizare Sursa Foto: Captură Recorder

Până în acest moment, nu a fost depus nici un proiect în cadrul a două apeluri destinate să atribuie fonduri de zeci de milioane de euro, pentru digitalizare, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât la unul dintre apeluri coordonator este Ministerul Educației, singura instituție eligibilă este doar Ministerul Educației, dar, cu toate acestea, până la termenul-limită, instituția nu a depus proiectul.

În altă situație, Ministerul Cercetării a reluat o procedură de alocare de fonduri pentru biblioteci, dar, în primele două luni din cele trei destinate depunerii de proiecte, nu a fost înregistrat nici măcar unul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Conform unui comunicat, „Dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut digital” este un apel necompetitiv, dedicat Ministerului Educației, prin Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Europene, în parteneriat cu Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Acest lucru înseamnă că singura instituție eligibilă pentru a depune un proiect pentru a încasa cei 78,5 milioane de euro alocați este Ministerul Educației, banii fiind destinați pentru dezvoltarea unei platforme de evaluare digitală, inclusiv livrarea proceselor pentru evaluarea în mediul online a competențelor elevilor.

Totodată, se vor dezvolta resurse educaționale deschise, pentru a asigura digitalizarea mediilor de învățare, simultan cu asigurarea șanselor egale de învățare tuturor categoriilor de elevi.

Data-limită pentru înregistrarea proiectului a fost 21 decembrie 2023. La jumătatea lunii decembrie, după ce a observat că în platforma dedicată încă nu apărea înregistrată depunerea proiectului, G4Media.ro a trimis o adresă Biroului de Presă al Ministerului Educației, răspunsul fiind: ”În acest context vă informăm că solicitantul eligibil va depune proiectul în perioada următoare, în acord cu calendarul aprobat.”

În seara ultimei zile în care acest lucru putea avea loc, pe 21 decembrie, pe platforma PNRR a fost publicat un anunț referitor la prelungirea perioadei în care se putea depune proiectul. Surpriză, însă: spre deosebire de alte apeluri pentru care s-a decis prelungirea perioadei de depunere, aici nu apărea noul termen, ci a fost postat prin copy-paste anunțul din 29 noiembrie, de la lansarea apelului!

Vechiul calendar presupunea ca, pe data de 10 ianuarie 2024, să fie postată publicarea rezultatului final al evaluării, iar pe 15 ianuarie să fie emis Ordinul de finanțare al proiectului. În acest moment, nu există nici o dată publică disponibilă pentru derularea acestui proiect, sigură fiind doar tergiversarea acestuia.

Explicație Foto: proiectul Ministerul Educației nu este depus

Alt minister, alte probleme pentru fondurile dedicate digitalizării. Este vorba de PNRR/2023/C7/MCID/I17. Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale- Runda 2, coordonator Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

”Runda 2” pentru că a avut loc deja Runda 1, parțial un eșec. În iulie 2023, G4Media.ro dezvăluia faptul că 22 de milioane de euro din cele 37 de milioane de euro alocate acestui apel care își propunea renovarea și digitalizarea serviciilor bibliotecilor din mediul rural, multe aflate în stare deplorabilă, au rămas necheltuite. Motivul: deși erau așteptate 41 de proiecte, au fost depuse doar 14.

Pe 31 octombrie 2023, Ministerul a relansat apelul, anunțând faptul că sunt disponibili 16,8 milioane de euro. Termenul-limită de depunere a proiectelor pentru care sunt eligibile Consiliile Județene sau parteneriate formate din acestea, inclusiv cu bibliotecile județene/municipale/orășenești/rurale (din județ) și/sau autoritățile publice locale pentru bibliotecile de pe raza unității administrativ-teritoriale și/sau organizații nonguvernamentale (ONG) este 31 ianuarie 2024. Cu puțin timp înainte se se împlinească două luni de la lansare și la expirarea a două treimi din perioada alocată, în platforma PNRR nu apare înregistrat nici un proiect pentru banii alocați prin acest apel.

Explicație Foto: 28 decembrie 2023: nici un proiect depus la apelul Ministerului Cercetării dedicat biliotecilor rurale

Întrebări legate de acest lucru, trimise Biroului de Presă al Ministerului pe data de 13 decembrie, au rămas fără răspuns până la ora editării acestui articol.

Referitor la modul de administrare al acestui apel destinat bibliotecilor, zilele trecute a fost tras un semnal de alarmă în cadrul unui raport întocmit de experți în digitalizare care, pe ansamblu, au avertizat asupra faptului că România riscă să irosească banii europeni în proiecte ineficiente, prefăcându-se că face digitalizare.

Printre cele patru apeluri invocate în raport se află și Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale pentru care experții au tras următoarea concluzie: ”Un alt exemplu în acest sens îl reprezintă bibliotecile publice, desemnate să se ocupe de alfabetizarea digitală a 100.000 de cetățeni, deși suntem cu toții conștienți de stadiul în care se află multe dintre bibliotecile publice din România.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Au fost deja avertizati ca mafia statala romaneasca inscaunata si camuflata de Ursula von der Leyen le ia glanda daca se baga nepoftiti in modernizarea actelor teroriste de distrugere si ilegalitatilor comise de statul roman.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.