Directorul gigantului rus al tehnologiei informaționale Yandex demisionează după sancțiuni surprinzătoare împotriva sa adoptate de Uniunea Europeană ca răspuns la invazia Ucrainei de către Rusia

G4Media mart. 16, 2022 0 comentarii
Tigran Hudaverdian Yandex foto: Wikipedia/Yandex

Tigran Hudaverdian a fost sancționat cu o înghețare a activelor și o interdicție de călătorie, UE invocând rolul companiei în „ascunderea informațiilor” de publicul rus prin manipularea rezultatelor căutării pe platforma sa, relatează The Moscow Times.

Yandex – adesea supranumit „Google al Rusiei” – este cel mai mare motor de căutare din Federația Rusă. Imperiul său de afaceri extins acoperă, de asemenea, servicii de taximetrie, comerț electronic, livrare de fast-food, educație online și o serie de alte afaceri bazate pe tehnologie informațională.

„Fostul șef de știri al Yandex a acuzat compania că este un ‘element cheie în ascunderea informațiilor’ de ruși despre războiul din Ucraina”, a declarat UE în jurnalul său oficial, explicând sancțiunile împotriva lui Hudaverdian și a multor altor personalități din mediul de afaceri rusesc.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Mai mult, compania a avertizat utilizatorii ruși care caută știri despre Ucraina pe motorul său de căutare cu privire la informații nesigure pe internet, după ce guvernul rus a amenințat presa rusă cu privire la ceea ce publică”, a adăugat UE.

Kremlinul a lansat o represiune dură împotriva surselor de știri independente de când a invadat Ucraina, inclusiv o nouă lege prin care jurnaliștii sunt pasibili de 15 ani de închisoare pentru publicarea articole despre campania militară a Rusiei care folosesc informații care nu sunt furnizate de guvernul rus.

Cenzorii au interzis, de asemenea, utilizarea cuvintelor „război”, „invazie” și „atac” pentru a descrie acțiunile Rusiei în Ucraina – pe care oficialii le numesc „operație militară specială”.

În tot acest timp, Yandex a fost acuzat că a suprimat sursele de știri independente în rezultatele căutării și că promovează numai mass-media de stat în portalul său de știri online, care este accesat de zeci de milioane de ruși în fiecare zi.

După impunerea sancțiunilor, Hudaverdian a demisionat imediat din companie, a anunțat Yandex într-o declarație emisă marți seara.

„Am fost șocați și surprinși să aflăm că Tigran a fost desemnat sub sancțiunile UE și ne pare extrem de rău să-l vedem renunțând din funcțiile de director executiv și vicepreședinte”, a declarat John Boynton, președintele american al consiliului de administrație Yandex.

În rolul său de director executiv, Hudaverdian a fost șeful de facto al Yandex de câțiva ani, în timp ce fondatorul Arkadii Voloj a rămas oficial președinte al companiei. Lev Gershenzon, fostul șef al Yandex News, care a fost citat de UE în jurnalul său oficial, a declarat că Yandex continuă să fie un factor favorizant în războiul Moscovei împotriva Ucrainei.

„Dacă UE a decis că poziția mea este corectă și formularea este de succes, bravo lor”, a spus el la The Moscow Times, referindu-se la utilizarea de către UE a criticilor sale în justificarea impunerii sancțiunilor împotriva lui Hudaverdian.

„Am avut un obiectiv specific – să schimb știrile afișate pe pagina principală a Yandex, prin care zeci de milioane de ruși sunt dezinformați și, ca urmare, este posibilă continuarea războiului. Acest obiectiv nu a fost încă atins.” a mai spus el.

Yandex ca firmă, care are sediul în Țările de Jos și cotat la bursa de valori Nasdaq din SUA, nu a fost sancționată încă. În ultimele săptămâni, Yandex a avertizat cu privire la o posibilă neîndeplinire a obligațiilor sale după suspendarea tranzacționării acțiunilor companiilor rusești.

De câțiva ani, Yandex a adoptat o poziție de compromis în încercarea de a menține Kremlinul de partea sa, fără a fi cooptată sau preluată de statul rus. Acest lucru a fost însoțit de acuzații de partajare a datelor utilizatorilor cu serviciile de securitate ale țării și de intrarea într-o structură de proprietate complicată, care a dat Kremlinului dreptul de veto asupra activităților internaționale ale companiei și tranzacțiilor în domenii sensibile, cum ar fi datele personale.

Dar sancțiunile împotriva lui Hudaverdian au fost o surpriză și au schimbat înțelegerea a ceea ce anterior era considerat compromisuri acceptabile sau costul de a face afaceri în Rusia lui Vladimir Putin, scrie The Moscow Times.

Șeful Yandex, care a fost chemat la Kremlin pentru o întâlnire între Putin și personalitățile de top din mediul de afaceri din țară, criticase subtil războiul din Ucraina, dar a rezistat apelurilor de a se manifesta cu mai multă forță împotriva acțiunilor Moscovei.

„Ceea ce se întâmplă este insuportabil. Războiul este monstruos”, a scris Hudaverdian pe Facebook la începutul lunii martie.

foto: Wikipedia/Yandex

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: