Antreprenorii Sandu și Sergiu Băbășan anunță că au lansat Indicathor ESG, o platformă bazată pe AI, care automatizează colectarea datelor și generarea rapoartelor de sustenabilitate, facilitând astfel conformarea companiilor la standardele ESG (Environmental, Social, Governance) și implementarea strategiilor de sustenabilitate.
Lansarea are loc în contextul în care legislația europeană privind raportările de sustenabilitate devine din ce în ce mai stringentă și marchează un pas crucial în direcția unui viitor mai sustenabil pentru mediul de afaceri românesc, oferind o abordare holistică a gestionării datelor relevante pentru sustenabilitate.
În prezent, doar un număr marginal de companii din România alocă resurse semnificative pentru sustenabilitate. Cu toate acestea, schimbările recente în legislația europeană indică o tendință de creștere accelerată a interesului în acest domeniu, cu previziuni ce indică o extindere a obligativității raportării la toate companiile cu peste 50 de angajați în următorii doi ani.
Indicathor ESG se adresează companiilor de consultanță în ESG, experților în elaborarea rapoartelor și strategiilor de sustenabilitate, precum și companiilor care urmăresc să-și dezvolte propria strategie în acest domeniu. Printre partenerii strategici vizați se numără entități de renume din sectorul bancar, companiile din Big 4, asigurări și specialiști în sustenabilitate.
„Prin Indicathor ESG, ne propunem să revoluționăm modul în care companiile abordează sustenabilitatea: transformăm complexitatea datelor și reglementărilor în soluții simplificate și accesibile, asigurând astfel o tranziție eficientă și responsabilă spre un viitor sustenabil. Este o fuziune între expertiza noastră tehnologică și cea ESG, construită pentru a împuternici organizațiile să facă pași importanți în direcția responsabilității sociale și de mediu”, spune Sandu Băbășan, investitor și antreprenor în serie.
„Soluția noastră înglobează atât cunoștințele din domeniul ESG, având parteneriate cu experți alături de care dezvoltăm platforma, cât și expertiza tehnică – lucruri care duc la o soluție integrată, capabilă să devină un companion pentru clienții noștri, interesați de un viitor sustenabil”, spune Sergiu Băbășan, investitor și antreprenor în serie, menționând că, în prezent, mărimea pieței ESG este similară cu mărimea pieței de eCommerce din 2007, iar investiția în dezvoltarea acestei platforme are loc în urma analizei atente a nevoii pe piața de ESG a unei soluții tehnologice de ultimă generație ce poate automatiza acest segment.
Până la finalul anului, dezvoltatorii platformei vizează încheierea unui parteneriat cu cel puțin un jucător mare din piață, pregătirea tehnologiei pentru internaționalizare și contractarea primelor zeci de companii.