Dublă „lovitură” pentru SRI, în perioada Guvernului interimar: Primește terenuri în Băneasa și i se aprobă 110 milioane euro pentru spitalul din Balotești

SRI Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Două proiecte legislative care vizează SRI apar în consultare publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, înainte să intre la aprobare în ședințele de Guvern ce vor fi ținute în următoarele 30 de zile. Unul vizează cedarea unor terenuri pe care statul, prin ministerul Finanțelor, abia le primise de la Romaero Băneasca, pentru stingerea unor obligații bugetare, iar al doilea este despre aprobarea indicatorilor bugetari ai spitalului Agrippa Ionescu, din Balotești, pe care Ministerul Dezvoltării îl face, pentru Serviciu.

Cel mai important, ca impact social și financiar, este unitatea de la Balotești, Agrippa Ionescu. Aceasta nu reprezintă o mutare a spitalului din București, ci o structură nouă, de la 0, un spital de urgență mult mai mare decât cel de acum, din Capitală. Aflăm din Nota de Fundamentare a HG că noul spital va avea o suprafață totală de 30 de hectare, din care ambulatoriul propriu-zis 51.000 de mp, pe șapte niveluri, subsol, demisol, parter, patru etaje și va costa 579 milioane lei, din care contribuția SRI este de 2,2 milioane lei (cheltuieli pentru amenajarea terenului și pentru asigurarea utilităților). 576 de milioane lei este contribuția statului, prin Compania Națională de Investiții aflată în subordinea Ministerul Dezvoltării.

40 de luni va dura construcția spitalului din Balotești și, la final, va avea o capacitate de 410 paturi în regim de spitalizare continuă și 26 de paturi pentru spitalizare zilnică, plus anexe, dar și o unitate de învățământ universitar și cercetare științifică, care va include sălii de curs, un amfiteatru.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Spitalul va fi adaptat și noii realități pandemice, deși va fi funcțional, cel mai devreme, în 2025. „Impactul major al pandemiei COVID-19 asupra domeniului medical şi al sănătăţii, ceea ce a necesitat accesarea instrumentelor de sprijin ale Uniunii Europene acordate statelor membre, inclusiv României, a condus la modificarea substanţială a viziunii asupra proiectului realizării unui nou sediu al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Agrippa Ionescu”. În noul context socio-economic, s-a impus reevaluarea proiecţiei de modernizare şi dezvoltare a Spitalului, prin racordarea la noua realitate macroeconomică determinată de pandemia de COVID-19. Astfel, necesitatea şi oportunitatea investiţiei derivă atât din contextul actual tehnico-administrativ şi bugetar, prezentat mai sus, cât şi din obligaţiile ce revin Serviciului Român de informaţii, prin unităţile sanitare proprii, pentru dezvoltarea unei infrastructuri adecvate”, este precizat în NF.

O altă problemă ridicată, care face încă și mai necesară ridicarea acestei unități, este proliferarea în România a cazurilor de cancere. Cel puțin, aceasta este viziunea Serviciului: „În contextul creşterii semnificative şi continue, tendinţă previzionată pentru următorii ani, a numărului de cazuri oncologice, tratamentul complex în echipă multidisciplinară a acestor pacienţi are o semnificaţie deosebită, ceea ce necesită completarea amenajărilor existente, aspect care nu poate fi realizat în actualele condiţii de către sediul din Bucureşti al spitalului”

Despre toate secțiile din cadrul viitorului spital, puteți citi în anexa postată pe site-ul MADR.

Actualul spital Agrippa Ionescu funcționează în strada Ion Mincu din București, într-o clădire închiriată de SRI și care este construită în urmă cu mai mult de 100 de ani. De asemenea, după cum spune, Serviciul, nici dotările lui nu mai sunt potrivite cerințelor și stardardelor secolului 21.

Fostele terenuri ale Romaero

Într-un alt proiect de HG, pus de asemenea pe site-ul SGG, SRI primește spre adminstrare trei terenuri cu o suprafață totală de 3.500 mp în cartierul Băneasa, din București, care au o valoare contabilă cumulată de 6,6 milioane lei. Anterior, aceste terenuri fuseseră cedate de Romaero, o companie controlată de stat (prin Ministerul Economiei) în contul unor datorii bugetare. Terenurile au ajuns temporar la Finanțe, în iulie. Acum, în octombrie, ministerul Finanțelor le dă SRI.

Toate terenurile sunt situate pe Bulevardul Ficusului 44, unde se află Romaero, și se învecinează cu un teren pe care SRI îl are deja în administrare de la stat, încă din 2007. Serviciul a motivat că are nevoie de respectivele terenuri pentru activitate informativă legată de probleme de siguranța națională.

„Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – (1) Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrarea Serviciului Român de Informații a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, situate în municipiul Bucureşti, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru desfăşurarea activităţilor specifice domeniului informațiilor privitoare la securitatea națională; (2) Bunurile imobile, proprietatea publică a statului, prevăzute la alin. (1), sunt date în administrare cu condiţia menţinerii, pe o perioadă de 5 ani, a interesului public național.

Art. 2. – Predarea-primirea bunurilor imobile prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în HG.

Platforma Romaero din nordul Bucureștiului se află în imediata apropiere a aeroportului Băneasa, foarte aproape de polul de birouri din Pipera – Tunari. În total, platforma are 34 de hectare, din care circa 16 hectare urmează să fie scoase la vânzare. Pe o mare parte dintre acestea se află și clădiri, nefolosite de companie în ultimii 30 de ani. Compania Romaero, cu o istorie de 100 de ani, este specializată în reparații de avioane și elicoptere, este în restructurare, sub administrarea Casei de Insolvență Transilvania. La momentul intrării sub administrare, înregistra datorii de 540 de milioane lei, cel mai mult, la stat. Anul trecut, a beneficiat de o ștergere cu 50% a datoriei, iar pentru restul este în proces de vindere a unor active.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Toata risipa bugetara este egala cu cval lucrarilor ce trebuiau facute de CNI intre Campina si Bradet.
    Un DJ de 38 km ar degreva traficul de pe Valea Prahovei.
    Varianta de ocolire a traficului infernal de pe Valea Ph.
    CNI este pe chituci si incaoabila sa modernizeze DJ 101 dintre Ph( Patria Hotilor) si Bv (Bani Vanturati).
    PM nu avem!
    Presedintele are girofar!
    Are dureri la basca de romani!
    Romanii multi si prosti stau in trafic!
    Facem spitale la securisti si spioni!

  2. Politicienii si Generalii, de fapt copiii, cooii dansilir vor fi promovati in functii inalte in tara asta ca si peste tot in lume. Ce este ceva de neanteles? Toti sunt niste mafioti care sfideaza totul. Va multumesc !

    • Buna ! Numele meu este Alina! Am 20 de ani si sunt o fata frumoasa, am 174 cm inaltime, forme 90/60/92, arat foarte bine
      Am practicat modelingul si sunt studenta la Timisoara. As vrea sa ma casatoresc cu un baiat de General pentru ca este visul meu de cand eram mica ! Da unde sa il cunosc ?????!?????

    • Nu este normal. Noi lucram de 20 de ani si vin unii care avanseaza peste noapte. MAFIE LA CEL MAI INALT NIVEL Guvernul a adoptat ordonanţă de urgenţă prin care reînfiinţează Cancelaria Primului Ministru, structură Cabinetului Ciuca, a fost numit prin decizie Mircea Abrudean si Eduard Mihalache consilier al primului ministru.

  3. Diana, ce vina au ei ca Dummezeu i-a ales sa faca parte din astfel de familii? Se pare ca sunt niste copii iubiti de Creator( de Dumnezeu).

  4. Sa le bag ceva la acesti copii ca unii prea se chinuiesc si altii prea duc o viata usoara
    Ca si eu daca eram copil de General de Armata, Jandarmerie, Spp, SRI nu mai aveam grija zilei de maine ca vorba aia parintii la aia au milionu $ dosit si merge pa burta ca are balta peate vorba aia. Da cine ajunge la copii la astia ca si ei la randul lor sunt niste hoti si perversi plini de ai care nu baga pe nimeni in seama si nu ajuta pe nimeni cu o felie da paine. Da ce vina au iei ca tasu e mare mahhhar si al meu un boschetar. Daca mamele noastre au fost urate si curve proaste si au luat boschetari noi de unde sa avem. GOGU DALA NEAMT

  5. GOGULE , MA GOGULE! MA GOGULE DA MARE ADEVAR SPUI BA BAIATULE. CINE AJUNGE MA FRATIORUL MEU IN ZIUA DE AZI LA UN COPIL DE POLITICIAN DAU GENERAL ? AIA IE DIN ALTA LUME BA BAIATULE. NOI SARACII CU SARACII. DACA MAMA A FOST CURVA PROASTA MA CE VINA AM IEU ?

  6. Noul șef plin al „Doi și-un sfert”, fiu al unui fost cap al SRI condamnat și ginere al lui Liviu Luca.Guvernul Cîțu a aprobat o investiție de 108 milioane de lei pentru construcția și dotarea unui nou sediu, în cartierul „serviciilor”, de lângă Palatul Cotroceni. Iar, săptămâna trecută, șeful plin al acestui serviciu este Tiberiu Silviu Dumitrache, fiul colonelului SRI Prahova, Gheorghe Dumitrache, care raspundea împuternicit șef la DGPI.Interesant este că, după o lungă perioadă în care DGPI a suferit niște lovituri, intrând într-un cont de umbră intervenții specifice ale DNA și SRI pentru preluarea controlului asupra instituției.

    Tatăl și socrul

    Noul șef plin al serviciului secret al Internelor este fiul lui Gheorghe Dumitrache, colonel în rezervă al SRI, condamnat la închisoare cu suspendare, în anul 2013, pentru trafic de influență, dare de mită și încercarea de a determina mărturia mincinoasă. Este vorba despre fapte săvârșite între anii 1996 și 2002, când Dumitrache senior era a doilea om la comanda SRI Prahova, fiind subordonat celebrului general Ovidiu Soare. Acesta din urmă a primit, la rândul său, închisoare cu suspendare în acest dosar. Presa vremii scria că Gheorghe Dumitrache a fost ofițer de securitate, înainte de anul 1989.

    Însă a doua legătură de familie interesantă pe care o are noul șef al DGPI este aceea că socrul său este nimeni altul decât sindicalistul Liviu Luca, condamnat la zece ani de închisoare într-un dosar în care a fost condamnat și omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Luca se află încarcerat încă din anul 2016, pentru instigare la delapidare şi spălare de bani, infracţiuni legate de patrimoniul companiei Petromservice.

  7. Mai baieti, Sindicalisti, Colonei, Generali, Politicieni, toti din aceste familii sunt copiii unsi cu toate alifiile bine si toate smecheriile da nu au sentimente ca asa au fost crescuti de mici ca ei sunt ,,cineva”;…Am avut un coleg de liceu nu pot sa-i i dau numele si era placiut de toiate fetele din liceu, era adus cu masina cu girofar de sofer ..
    intelege-ti c-am cine era tatal lui…Sunt modesti aparent, fac pe fraierii dar nu este deloc asa.. Sta cu tine 2 saptamani si cand dispare se poarta ca si cand nu te-ar fi cuoscut niciodata. Stiu ce spun ; Copiii lor vor si sefii copiilor nostrii.P.S. SUNT DIN ALTA LUME.

  8. Sindicalisti si Primari au mai fost luati 2 ani pe la inchisoare dar stau pe averi de milioane de euro dar Generalii niciodata ca doar ei stiu secretele tarii.

    • Iulian Fota? Cine este iulian Fota? Potrivit d-lui Cristoiu, un dobitoc. E un tip care a fost consilierul pe securitate al lui Traian Băsescu și, ca toți cei care au fost în jurul lui Traian Băsescu, e un șmecher, un bandit, un spagar. El a fost cel care a vrut să introducă ideea că presa e o problemă de siguranță națională.. Dar, omul acesta este un mare șef în țara lui Klaus Iohannis. A fost numit de guvernul lui Iohannis director general al Institutului Diplomatic Român. Deci d-l Iulian este și conferențiar universitar la Academia Națională de Informații, adică la Hellvig la SRI.Nu este prima dată când spune tâmpenii, unii spun că se îmbată și scrie tâmpenii.”, a spus scriitorul, oferind și un exemplu: „Este cel care a scris pe Facebook că Eminescu a reprezentat interesele moșierimii și, din cauza asta, voia să țină România departe de Europa

  9. Ce sus vreti sa ajunge-ti si voi! 🥺 Auzi copii de Generali! In primul rand un copil de General se uita la orice neavenit, nu baga in seama pe oricine, nu vorbeste cu oricine pentru ca sunt crescuti in spiritul devotamantului , cinstei, corectitudinii si au multe plusuri fata de un om obisnuit. Sunt persoane educate si in general vor sa treaca neobservati prin multime dar asta nu inseamna ca sunt fraieri.Daca iti da cu buna ziua intr-o zi nu inseamna ca te respecta, doar ca este o persoana educata. In general acest lucru nu se prea intampla pentru ca aceste persoane nu ai unde sa le gasesti. Asta e parerea mea. Nelu Sibiu

  10. Dupa parerea mea ca sa ajungi General trebuie sa fi un om foarte destept si capabil. La 60.000 de cadre exista un singur General. Nu conteaza ca este de SPP sau de Pompieri. Astia nu sunt oameni , sunt SUPER OAMENI ! Magda Constanta

  11. De Alina fiica de General nu zice nimeni nimic ? Alina Pădeanu, diplomat de carieră, a fost numită în ianuarie 2022 ca și consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului Ciucă.

  12. Cine ? SGG). Bogdan Ghelbere, secretarul general adjunct al PNL Timiș, a fost numit în funcția de la Guvern si Dragoș Condrea va fi de asemenea membru în acest grup din partea SGG. Dragoș Condrea a deținut o vreme chiar funcția de secretar general .De cine sunt sprijiniti acesti oameni ?

  13. Fratilor, lumea moare de foame si voi vorbiti de toti imbuibatii cu functii si renume. Mai dai in gatu masi de securisti

    • James Bond agentul 007. Ce aveti ma ? Ati vazut multe filme? In primul rand un agent secret nu este cunoscut de nimeni si numai el stie cine e si persoana de legatura , nici macar familia nu are habar.Sunt persoane cu o minte sclipitoare dar daca ai un asemenea om pe langa tine ai sa constati ca se dau mai prosti decat tine ca sa vada cum gandesti, ce este in mintea ta, insa realitatea este alta. Sunt infiltrati peste tot, de ce sunt luati atatea magnati, ministrii primari la bulau ? Sunt pers simpatice, descurcarete , carismatice care il au pe vino incoace si orice misuine pe care o au, este 99% un succes.

  14. Asa este astia sunt fii si fiice de securisti care au o viata usoara lipsita de griji si nevoi. Cine ajunge la aia decat ei intre ei

    • Referitor la discutia de aici este imposibil sa intrii in mintea unui agent. Este normal ca pers care lucreaza in SS sa para oameni obisnuiti ca doar vin de la Academia SRI, sunt agenti secreti Genul asta de persoane au un statut special si este imposibil sa aflii ce este in mintea unui astfel de individ(a) ce face, cu ce se ocupa, pentru ca identitatea pe care o afiseaza el in general este de om simplu de .Agenti din SS exista in toata lumea ca si in mosad.Multi trec zilnic pe langa tine si se pot deghiza in oricine si pot avea orice ,,profesie “.pentru ca abilitati iesite din comun.

  15. Fraierilor, un agent secret nu este cunoscut de nimeni dar ,, penetreaza ” in orice structura , la orice nivel , de la cel mai mare om in stat pana la ulrimul viceprimar daca trebuie sa il ,,agate”.

  16. Genul asta de oameni din SS stiu sa poarte o discutie,cand vor, daca vor insa nu uita un lucru astia sunt persoane extrem de inteligente care stiu sa se descurce in orice situatie. Astia stiu cand sa taca si cand sa vorbesca, asta doar daca vor ca de multe ori nici sotia , mama tata, fratele , vecinul,copiii , verisorul nu are habar ce ii poate pielea si cine sunt ei cu adevatat. Genul asta de oameni pot intra in discutie pe orice problema cu orcine. Va spun din ce am citit insa miar palce sa aiba grije de mine o asa persoana.

  17. Astia sunt peste tot . Ca si Marin Constantin de la Prahova care a lucrat inainte de 89 la serviciul S asta alt SRI st mutat cu acte si bagaje . ,, Prietenii stiu de ce …

    • Cunoscatorii ma copile nu prietenii .. … … …
      Masoneria conduce Romania… …. … …. ….si
      .. ….

    • Auzi fata daca vorbim de acelasi Mihalache de care cred eu nu incerca sa te pui bine in viitor stii la ce ma refer si sa stii ca nu esti singura colega care i¤a trecut prin asternuturi🦊

  18. Daca esti prieten cu Ilie Nastase poti sa fi sustinut si de Joe Biden.,, Prietenii stiu ce spun”.

  19. Sunt pe cai mari ca au spate si relatii nu ca sunt doctoranzi ci doar smecheri cu scoala vietii

  20. Ghimion am eu ca lucrez de dimineata pana seara si lucrez in doua locuri si la piterie si la un restaurant si deabia mai pot sa platesc factirile si deabia tin baiatu la liceu ca totul costa si nu fufele tinere si frumoase care se invart prin unele cercuri inalte . De unde sa fi vazut bine daca nu esti sustinut? De unde sa fii puternic daca urla foamea in tine? De unde ?

  21. Daca vrei sa vezi ce putere are securitatea urmareste pa Fb Iosefina Iosefina Pacal despre securistii afaceristi. Iosefina iosefina Pascal spune tot. Securistii in institutiile statului au puteti de interes national. Urmareste asta si o sa intelegi tot. Nu mai ie da trait …

  22. Cine ie ma iosefina asta care sta in Gip? Ce aia ie o saraca ? Le face tot la aia reclama

  23. politicienii…niste hoti ordinari // Nu exista exeptii, toti fura la un moment dat…Ma enerveaza la culme cand vine cate un “destept” si spune ca doar cei de la PSD fura…dar PNL-istii ce fac? CE v-a orbit… Si v-au si tras-o pe la spate aliinduse cu PSD. Nici vorba ” Aveti ce ati votat! ” nu mai are vreo valoare. Eu nu mai votez in tara asta pana nu se schimba mentalitatea.

  24. adevarat! o panica nebuna si o ingradire a libertatilor pentru controlul maselor de oameni! noua ordine mondiala!

  25. Nu cunoaștem exact câte tipuri de paraziți există, dar oamenii suferă din cauza lor. Pentru ca 5% au putere si sprijin de asta in rest prostimea

  26. Eduard 🙂nu are plm mare si toate se duc cu el
    Cu mine de ceee nu merge taraturile ca sant sarac?

  27. Va trebuiie atata carte nu sti ca daca esti sarac mori tot sarac si cu lipsuri? Asa ie viata facuta.

  28. Ie grea viata da uni prea sant bine siau de toate ce vrea pwla lor si uni prea sa chinuie

  29. Cu parere de rau o spun ca in ziua de astazi nu mai exista omenie ci doar propriul interes.

  30. Domnilor noi cei saraci murim de foame. Cei care ne conduc o fac pentru binele lor si familiile lor. Ne mor fii si ficele de foame. Nu au nici un viitor

  31. Eu sant de parere ca cel mai periculos lucru este ca unii oameni sunt inzestrati cu o minte diabolica.

  32. Aveai dreptate cand i mi spuneai ca voi suferi,ca te voi cauta,ca nu te voi uita..azi ma uit la mine si nu ma recunosc.mi e dor de tine..mi e dor de noi..dor de iubirea ta,de tine,viata mea. A trecut atata timp de cand nu te am mai vazut..ani de zile.de ce dragoste a ramas la fel de mare,din partea mea de ce nu mi dau pace amintirile
    , daca te as mai avea o data in fata as simti ca m am nascut dinnou.sa te pot atinge sa vorbesti sa ma jignesti…sa mi ceri socoteala ptr.tot ce ti am facut..sa mi pronunti numele..daca as putea da de tine..cat de mult te a durut raul ce ti l am facut..traiesc din trecut,iubesc orice amintire,pretuiesc pozele cu tine..nu pot face mai mult.te iubesc atat de mult..e tot mai grea amintirea ta..zi de zi.Mirela LM ANI.P.S.Ma doare si acum ca nu ai vrut sa ma iei de sotie.

  33. ăsta nu este situl de matrimoniale și restricții ferme, prin facilitarea așa-numitelor mărfuri

  34. Romania este condusa de masinerie.Marea Lojă Națională Română, Francmasoneria de Elită în Serviciul lui DUMNEZEU și al 🇷🇴ROMÂNIEI

  35. Toata lumea se chinuie. Sa vedeti cand vor disparea banii si vom umbla doar cu cardurile dupa noi. Vor venii vremuri grele. Mihai

  36. O sa fie din ce in ce mai grea viata pentru oamenii simplii. Cei care au potential nu se vor mai uita in urma. Viata v-a devenii in calvar pentru noi multimea , pentru noi oamenii de rand.Imi este greu sa stiu ca o sa imi ingrop parintii si din cauza saraciei copii mei ma vor uita si imi vor intoarce spatele ca nu am facut nimic pentru ei si ma vor ura toata viata.

  37. Sant Lucretia Tanta, tuai spus mare adevar egat dacopii. Dageaba mam chinit cu iei.Am fata da 19 si baiat da 17 ani. Mam chinuit mult cu iei sa le dau si io o ieducatie buna la nivelu meu da ramasa singura pentru ca tasu lor nea parasit siam luato da la cap vreau sava spun ca copi mei ma uraste sinu mai ma recunoaste da mama
    Fata sa casatorit cuun peste care a batjocoroto sia trimiso in Spania sa faca bani si baiatu a luat pa una care nu il lasa sa ma vada. Sa mai cresti si copi in ziua da azi
    Ca nu leam dat nimica ca sant saraci ca dece iam facut si ma bate si manjura. Mai bine nui faceam dacat batjocura lor ceam ajuns io

  38. Copiii care vor creste cu lipsiri mari isi vor bate si umilii parinti la batranete cam trecut si noi pan asta. Ieste groaznic. Mai bine ii avortam da mici

  39. Siai mei face la fel sant rai si ma bate si nimi puneo farfurie da mancare pa masa.Sai vada Dumnezeu cata mai mam chinuit cuiei.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.