Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) critică, într-un comunicat, modul în care a fost gestionată dezbaterea publică pentru programul RABLA 2025.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
“Deși procesul de consultare trebuia să fie un mecanism real de integrare a expertizei industriei în politica publică, în realitate, acesta s-a dovedit a fi doar un exercițiu formal, fără consecințe practice. În ciuda numeroaselor observații transmise în scris, a documentelor tehnice fundamentate și a discuțiilor purtate în cadrul consultării oficiale, niciuna dintre propunerile de fond nu a fost preluată.”, se arată în comunicat.
APIA a avut și o întâlnire directă cu doamna ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul căreia a prezentat argumente detaliate și soluții concrete, inclusiv necesitatea majorării ecotichetului pentru vehicule electrice la 27.500 lei.
“Ministerul a ales să păstreze nivelul ecotichetului pentru vehicule electrice la 18.500 lei. Pe hârtie, asta ar însemna că, din cele 120 milioane lei alocate, s-ar putea finanța un număr mai mare de mașini. În realitate însă, experiența ultimului an este clară: cererea a fost slabă, bugetul a rămas neconsumat, iar electromobilitatea a stagnat.”, notează APIA.
Industria auto a venit cu o următoarea propunere, amintește APIA:
- Majorarea ecotichetului la 27.500 lei pentru vehicule electrice și pe hidrogen;
- Repartizarea a 70% din buget (140 milioane lei) pentru electrice și plug-in hibride, restul de 60 milioane lei pentru celelalte tehnologii.
“Suntem conștienți că nici în acest scenariu nu s-ar fi consumat integral bugetul. Însă, diferența majoră este că, printr-un sprijin mai puternic, penetrarea pieței ar fi fost net superioară, iar electromobilitatea ar fi primit șansa de a intra pe o traiectorie de creștere.”, mai spune Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
De asemenea, APIA a cerut programul Rabla să fie predictibil pe pe termen mediu și lung, astfel încât consumatorii și companiile să își poată planifica investițiile, iar industria să își poate adapta strategiile.
“România are nevoie de un program RABLA care să fie un instrument real de transformare, nu o schemă care repetă greșelile trecutului. APIA cere un program eficient, echilibrat și curajos, care să pună electromobilitatea acolo unde îi este locul: în centrul politicilor de mediu și de transport ale României.”, conchide Asociația.