Ministerul Educației a anunțat că verificarea condițiilor de venit pentru bursele sociale de 300 de lei se face de către secretarul unității de învăţământ în anul școlar 2023-2024, cu ajutorul platformei PatrimVen și că înregistrarea în PatrimVen durează cel mult 3 zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Bursa socială se acordă în anul școlar 2023-2024 elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal, A doua șansă (minori), inclusiv frecvență redusă:

  • elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
  • elevilor cu unul sau ambii părinți decedați, respectiv a celor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială; fără condiționare de venit
  • elevilor din familii monoparentale; fără condiționare de venit
  • elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afectiuni ale structurilor și funcțiilor organismului; fără condiționare de venit
  • elevilor din familii care beneficiază de venit minim de incluziune.

Cererea, declaratia veniturilor si documentele doveditoare trebuie depuse la scoala în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului scolar, conform Ministerului Educației.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Verificarea condițiilor de venit se face de către secretarul unității de învăţământ, cu ajutorul platformei PatrimVen. Înregistrarea unității de învățământ în PatrimVen durează cel mult 3 zile.