Dezvoltatorul imobiliar One United Properties anunță că transformă o clădire din cadrul complexului de birouri One North Gate în clădire de apartamente de tip loft, într-un context al pieței muncii încă marcat de munca de acasă.
One North Lofts este situat pe Bulevardul Pipera. Noua dezvoltare rezidențială a One United Properties provine din complexul de birouri One North Gate, format din două clădiri, dintre care una va fi reconvertită integral în One North Lofts, cu o Suprafață Construibilă Brută de aproximativ 20.000 mp și o Valoare Brută de Dezvoltare de 30 de milioane de euro. Cea de-a doua clădire din cadrul complexului, închiriată în prezent în proporție de 73%, cu o Suprafață Închiriabilă Brută de 4.500 mp, va rămâne în portofoliul de birouri al One United Properties sub numele de One North Gate.
Noua dezvoltare are șase etaje, va cuprinde 137 de unități rezidențiale, variind de la garsoniere la apartamente cu unul, două și trei dormitoare, cu suprafețe de până la 170 mp per unitate, având o înălțime excepțională de 3,2 metri. De asemenea, sunt disponibile trei spații comerciale la parter și 237 de locuri de parcare subterane și supraterane pentru viitorii rezidenți.
Se estimează că One North Lofts va fi finalizat în septembrie 2023. Vânzările pentru această dezvoltare au fost deja inițiate, existând opțiuni flexibile de cumpărare pentru a accesa unitățile – o nouă structură de plată disponibilă exclusiv pentru această dezvoltare, de două plăți anticipate egale de 10% și o plată la livrare de 80%, o altă opțiune de cinci rate egale de 20% sau o plată anticipată de 100% la semnare.
One United Properties este investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte.