Elena Deacu, redactor-șef Economedia, a primit premiul pentru jurnalism economic de la CFA Society România

premii CFA

Elena Deacu, redactor-șef al publicației Economedia, a primit premiul pentru jurnalism economic, anul 2023, de la CFA Society România, din cadrul prestigiosului CFA Institute, structură reprezentativă la nivel mondial a analiștilor financiari și una dintre cele mai importante organizații profesionale din România, care numără aproape 300 de membri.

În fiecare an, CFA Society România premiază jurnaliștii economici pentru articolele publicate în ultimul an și pentru contribuția pe care o aduc la presa economică din România.

În cadrul evenimentului organizat marți au fost acordate trei premii. Astfel, Elena Deacu, redactor-șef Economedia, a primit „Premiul pentru jurnalism economic, anul 2023”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Emisiunea „Banii azi” de la TVR, ale cărei gazde sunt Cătălin Deacu şi Mădălina Chiţu, a primit „Premiul pentru jurnalism economic de televiziune, anul 2023”.

Iar site-ul desprepensiiprivate.ro, fondat de George Moț, a primit un premiu pentru contribuția pe care această inițiativă a adus-o pensiilor private din România.

CFA Society România este una dintre cele mai importante organizații profesionale locale care reunește profesioniști în domeniul investițiilor din domeniul bancar, asset management, asigurări, private equity, fonduri de pensii și alte domenii ale industriei de investiții. CFA Society România a fost înființată în anul 2000 ca organizație profesională, neguvernamentală și este una dintre societățile de investiții care fac parte din CFA Institute. În prezent, Asociația CFA România are aproape 300 de membri, deținători ai titlului de Chartered Financial Analyst. Profesioniștii, membrii Asociației CFA România, lucrează pentru instituții de reglementare, instituții supranaționale, instituții bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanță, sectorul public, instituții de învățământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.

În prezent, Alexandra Smedoiu, Partener servicii fiscale, Deloitte România, este președinte al CFA Society România, pentru al doilea mandat la rând. Cele două funcții de Vicepreședinte sunt deținute de Andreea Nica, CFA și de Adrian Codirlașu, CFA. Trezorier al organizației este Cosmin Paraschiv, CFA, aflat la primul său mandat în Consiliul Director al Asociației CFA România. Totodată, Dorin Badea, CFA, Dragoș Cabat, CFA, Mugur Popescu, CFA, Mihai Purcărea, CFA, și Răzvan Szilagyi, CFA, sunt membri ai Consiliului Director.

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Candidaţii pentru titlul CFA trebuie să promoveze o serie de trei examene cu frecventa anuala. Fiecare examen presupune circa 250-300 de ore de studiu individual. În plus, sunt necesari 4 ani de experienţă profesionala relevanta în domeniul financiar, precum şi aderarea la un cod de standarde etice şi profesionale stricte.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: