Grupul italian Enel anunță că a semnat astăzi acordurile de vânzare a întregii sale participații la PJSC Enel Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Mai exact, Enel a semnat două contracte separate cu Lukoil și, respectiv, cu Fondul Mutual Închis de Investiții “Gazprombank-Frezia” pentru vânzarea întregii sale dețineri la Enel Rusia, reprezentând 56,43% din capitalul social al acestei din urmă companii, pentru o valoare totală de circa 137 de milioane de euro, care va fi plătită la finalizarea tranzacției.

Prin această tranzacție, Enel vinde toate unitățile sale de producție de energie electrică din Rusia, care include centrale convenționale cu o capacitate de aproximativ 5,6 GW și proiecte eoliene de circa 300 MW aflate în diverse stadii de dezvoltare, asigurând astfel continuitatea activității pentru clienti și angajați. Tranzacția este în conformitate cu politica Grupului de a-și concentra activitățile în special în țările în care deținerea unei poziții integrate pe tot lanțul valoric poate genera creștere și obținerea de valoare adăugată din oportunitățile oferite de tranziția energetică, susține compania.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Enel susține că a adoptat și promovat deja măsuri care au avut ca rezultat încetarea activităților de management și coordonare în relația cu Enel Rusia. Aceste măsuri includ: (i) numirea de către Enel, cu ocazia recentei reînnoiri a Consiliului director al companiei, doar a unor directori independenți, de naționalitate rusă, ii) numirea unui nou director general, de asemenea de naționalitate rusă, care răspunde exclusiv consiliului director; (iii) încetarea, în toate situațiile în care a fost posibil, a contractelor intra-grup; (iv) modificarea structurii organizaționale a Grupului Enel pentru a reflecta încetarea subordonării ierarhice a personalului si funcțiilor de business ale Enel Rusia către cele ale Enel.

Tranzacția, inclusiv efectul pierderii controlului asupra Enel Rusia, este de așteptat să genereze un efect pozitiv de aproximativ 550 de milioane de euro asupra datoriei nete consolidate a Grupului și un efect negativ asupra venitului net raportat de aproximativ 1,3 miliarde de euro, în principal ca urmare a eliberării unei rezerve de conversie valutară de aproximativ 1,1 miliarde de euro la 31 mai 2022. Un astfel de efect contabil nu va avea impact asupra rezultatelor economice curente.

Finalizarea tranzacției, așteptată în al treilea trimestru al acestui an, este supusă unei serii de pre-condiții, inclusiv aprobarea Comisiei guvernamentale ruse de monitorizare a investițiilor străine și a Serviciului Federal  Rus Antimonopol.