Eurostat: România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale costului cu mâna de lucru în trimestrul ale treilea din 2022

fabrica, productie Sursa foto: Pexels/ Kateryna Babaieva

Costul orar al forţei de muncă a crescut cu 3,4% în UE şi cu 2,9% în zona euro, în trimestrul trei din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, arată datele publicate luni de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

În perioada iulie-septembrie 2022, comparativ cu trimestrul trei din 2021, cel mai semnificativ avans anual a fost raportat în Ungaria (16,6%) şi Bulgaria (16,3%) în timp ce alte patru state membre UE au raportat creşteri de peste 10%: Lituania (13,9%), Polonia (13,3%), Grecia (11,6%) şi România (10,9%).

Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. În România, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 1,9% în perioada iulie-septembrie 2022, iar costurile non-salariale un avans anual tot de 10,9%. La nivelul Uniunii Europene, costurile salariale au înregistrat o creştere anuală de 2,8% în trimestrul trei din 2022, iar costurile non-salariale un avans anual de 5,3%.

În trimestrul doi din 2022, avansul costurilor cu forţa de muncă în România se datorează creşterii cu 13,5% a costului orar al forţei de muncă în domeniul business, în timp ce în domeniul non-business s-a înregistrat un avans de 4,6%. Pe sectoare ale economiei, în România costul orar cu forţa de muncă a crescut cu 13,8% în servicii, cu 13,5% în industrie şi cu 11,5% în construcţii.

Sursa foto: Pexels/ Kateryna Babaieva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *