Până să ajung în Asia de Sud-Est, am fost în doar câteva țări europene: Bulgaria, ca orice român, Austria și Portugalia. La sfârșitul lunii mai, în perioada 31 mai-9 iunie, am adăugat pe listă și o țară mai îndepărtată, Vietnam – o republică socialistă cu un regim comunist, dar cu un sistem economic destul de capitalist, având o piață liberă. Vei găsi acolo magazine luxoase precum Dior, dar și produse de skincare care sunt din Europa sau alte zone din Asia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Biletele le-am luat cu câteva luni înainte și au costat 900 de euro de persoană, dus-întors. Biletele au fost cea mai scumpă achiziție, căci traiul din Vietnam este ieftin pentru noi. Escalele le-am avut în orașul Doha, capitală a Qatar.
După patru ore de zburat spre Doha, cinci ore de escală și încă șapte ore de zbor, am ajuns în Vietnam. Am ieșit din aeroportul din Saigon, un oraș mare cu aproximativ 10 milioane de locuitori. Căldura era extremă, vântul lipsea, iar umiditatea era de 70%, fiind și sezonul ploios. Nu, nu se simțea ca Bucureștiul în luna iulie-august, ci mult mai „dureros”. Dacă nu ești obișnuit sau nu ai călătorit acolo, îți spun eu cum se simte: disperare în căutarea unei adieri de vânt, transpirație care nu dispare din cauza umidității și senzația că respiri puțină apă caldă. Probabil și poluarea a contribuit, căci corpul se simțea mai greu și respirația mai dificilă. Pe lângă temperatură, a fost destul de interesant să văd palmieri imenși peste tot și ploaie fără vânt.
Unde am locuit și ce orașe am vizitat
În drumul meu înspre ieșirea din aeroport, toți oamenii strigau ca în piață: să cumperi țigări, să cumperi eSim, o cartelă digitală pe care să o folosești dacă nu ești din Vietnam și multe alte produse.
Am cumpărat o cafea foarte bună la un preț mai mult decât decent. Dacă în aeroport găsești un cappuccino mic la aproximativ 20 de lei, acolo am dat maximum 12 lei pe o cafea ceva mai mare. Am luat Grab-ul, o aplicație de ride-sharing care avea același font ca al aplicației Bolt, tot în verde și alb.
Orașul Saigon
Ne-am instalat, ne-am aranjat și am fost cu un prieten de ai mei să mâncăm ceva. Pe o băutură și pe un sushi foarte bun, la un restaurant care arăta extraordinar, am dat în jur de 35 de lei. Amicul meu a cumpărat o băutură și o supă. Nu cred că a fost mai mult de 80 de lei toată masa. M-am uitat pe acel bon mirată, căci prețul era foarte mic.
În Saigon am stat trei zile. După ce am dormit, dimineață am mers spre cafenea, unde am băut o cafea vietnameză cu gheață genială. Au și caldă, însă cea cu gheață este mai populară. Gustul este puternic și bun, mai ales că Vietnam este țară cultivatoare de cafea.
Trebuie să menționez, în schimb, un lucru care s-a întâmplat foarte des: hărțuirea stradală. Un episod inconfortabil a fost la cafenea, când un om la vreo 50 de ani s-a aplecat să se uite sub fusta mea. Dacă ești european, vei simți privirile oamenilor. Unii se uită pentru că ești diferit sau pentru că te apreciază, însă se poate întâmpla și să te hărțuiască pentru că ești o țintă ușoară ca străin.
Viața de noapte
Seara ne-am întâlnit cu două vietnameze, pe care eu le-am cunoscut tot în seara respectivă. Prietenul meu o cunoștea pe una dintre ele de câțiva ani, de asta am și ieșit. În timpul întâlnirii, fetele ne-au spus că ar fi drăguț să trecem și prin cluburi dacă avem timp, ca să vedem cum este viața de noapte, așa că am ascultat recomandarea.
Cluburile erau pe o stradă mare, interesantă, care îmi amintea puțin de centrul vechi din București, doar că în Asia. Am intrat într-un club unde erau mulți europeni, mai ales britanici. Ne-am împrietenit cu două persoane, dar am plecat după vreo două-trei ore, căci nu mă distram. Aveam o senzație foarte ciudată în acel club, mai ales că vedeam multe fete asiatice care, probabil, voiau să dea scam englezilor naivi și amețiți.

Războiul din Vietnam
A venit și următoarea zi, când am mers la muzeul războiului. Pentru cine nu știe, Vietnam a fost colonizată de francezi. După încheierea dominației coloniale franceze, SUA a atacat Vietnamul. Motivul invocat de America a fost teama că regimul comunist s-ar putea instaura în Vietnam și că alte țări asiatice ar putea urma același model politic. Războiul s-a încheiat în urmă cu 50 de ani.
Fotojurnaliștii din timpul războiului au reușit să prezinte și să surprindă momente foarte grafice, clare și dureroase. Știu că există durere, nedreptate, moarte și disperare, însă în poze am putut să văd suferința pe care au trăit-o acei oameni. Nu o pot simți, dar o pot vedea, căci războiul nu este doar despre politică și teorii pe care le discuți cu prietenii afară: e despre oameni, neputință și lupta pentru viață.

Orașul Da Lat

După câteva zile de stat în Saigon, am mers și câteva zile în Da Lat, un oraș la munte. Vremea a fost mult mai bună, seara ajungând chiar și la 17 grade. Am ajuns acolo cu un autobuz de noapte. Autobuzul mi s-a părut genial, genul de lucru pe care mi l-aș dori și în România. Nu cred că am dat nici măcar 100 de lei și am avut un drum de 7-8 ore. Am avut un pat mare în care am stat singură, pernă, plapumă, aer condiționat, apă și suc. La un alt drum cu autobuzul am avut chiar și dulciuri. Am dormit foarte bine tot drumul.

În Da Lat am mers la un zoo pe care amicii mei îl știau, pentru că mai fuseseră în urmă cu câțiva ani. Animăluțele erau drăguțe, multe fiind chiar animale domestice.
Am coborât din grădina zoo și am trecut pe lângă un cimitir. Un cimitir frumos, colorat, cu morminte budiste, budismul fiind și principala religie acolo. Bine, oamenii nu sunt neapărat practicanți religioși, pentru că nici statul nu le oferă libertatea de a practica intensiv o religie care poate afecta structura regimului comunist.
A doua zi am fost cu telegondola pentru a ajunge la un lac. Am mers cu bărcuța pe lac timp de o oră și apoi am coborât în junglă, unde erau mai multe căsuțe locuite.

În timp ce mergeam printre copaci, era pe cale să înceapă o furtună, pentru că începuse să tune și să fulgere. Am mers mai rapid și am ajuns la destinație, un restaurant cu un leagăn în mijlocul junglei.

Orașul Nha Trang
Am fost cu autobuzul de zi până în Nha Trang, un oraș care plin de plaje frumoase. Aici arhitectura este diferită, seamănă puțin cu cea din țările arabe, după părerea mea. În oraș apar însemne și în limba rusă, aici fiind mulți ruși care au fugit de război.

Am avut în plan să mergem pe „Monkey Island”, o insulă plină de maimuțe. Pentru a ajunge acolo, am mers cu mașina 20 de minute spre o plajă, de unde am luat o barcă și am mers 10-15 minute până pe insulă. Am văzut maimuțele, am cumpărat o nucă de cocos și apoi am intrat în apă – o apă frumoasă, caldă și fără valuri unde poți merge mai bine de 20 de metri în larg, nefiind foarte adâncă. M-am așezat pe spate și am stat în plută, razele soarelui bătându-mi puternic pe față, iar în câmpul vizual erau și munții care înconjurau apa. M-am simțit ca într-un vis, am simțit că timpul s-a oprit în loc. Toate gândurile păreau foarte depărtate. Simțeam că m-am lăsat pe mine în România și altcineva a venit în Vietnam.
Episod funny: o maimuțică a fugărit un copil, eu am râs și apoi s-a întors către mine ca să-mi fure punga. După ce am râs copios, maimuțica a venit după mine și alte trei m-au încolțit. Mi-a fost frică să nu mă agreseze, căci mi se părea că ar avea ceva putere în brațe. Am țipat puțin și m-am ascuns după prietenii mei.

Ulterior, am fost la un show cu maimuțe, pentru că se ținea pe insulă. Am vrut să văd despre ce este vorba. Nu am putut să stau foarte mult, căci am început să suspin din cauza asta. Poți vedea abuzul și lipsa de etică prin care trec acele animale doar pentru amuzamentul oamenilor. „Nu prea mai vezi lucruri de genul ăsta în Europa”, mi-a spus amicul finlandez cu care eram în vacanță.
Ne-am plimbat prin oraș, am mers aproape de malul oceanului, am mâncat fructul dragonului și ne-am uitat la apă. Am mers la o terasă pe plajă, mi-am luat o nucă de cocos și ne-am îmbarcat după câteva ore în autobuzul de noapte, ajungând înapoi în Saigon, deoarece mai aveam o zi jumătate de stat acolo.
Ultima zi în Saigon
Din păcate nu am fost un turist autentic când vine vorba de mâncare. Singura carne pe care o mănânc este de pește sau fructe de mare, așa că alegerile mele au fost mai limitate. De asemenea, nu sunt obișnuită cu atât de mult orez, așa că într-o zi meniul meu a fost următorul: pizza, tiramisu și cappuccino. Nu vă luați de mine, căci și asiaticii sunt primii la restaurante asiatice când vin în vacanțe în Europa. De asemenea, recunosc că mi-a fost frică să mănânc orice, căci nu îmi făcusem asigurare medicală pe cele 10 zile și știu că standardele sunt puțin mai joase când vine vorba de mâncare, așa că am încercat să mă duc unde am simțit că e mai sigur. Totuși, am reușit să mănânc mâncare asiatică foarte bună.
În ultima zi am fost într-o piață unde am luat suveniruri pentru cei dragi și mai apoi am mers spre aeroport. După 7 ore cu avionul am ajuns iar în Doha, unde am avut 10 ore escală. Am dormit până la 5 dimineața, până când o angajată m-a trezit să îmi spună că nu am voie să dorm acolo și să mă duc în „Female quiet room”. Mi-a sărit somnul și am așteptat până la îmbarcarea în avionul spre România…