Ferrari a anunţat luni o nouă organizare şi schimbări în conducere, pentru a pregăti electrificarea gamei

ferrari sursa foto: Pexels

Ferrari a prezentat luni o nouă organizare şi schimbări în conducere pentru a eficientiza procesele, în prima mişcare majoră a noului director executiv al producătorului de maşini sport, în timp ce compania adoptă electrificarea gamei, transmite Reuters, citată de News.ro.

Benedetto Vigna, un veteran al industriei tehnologice şi un fost director general la producătorul de cipuri STMicroelectronics, a preluat funcţia de CEO în septembrie, cu sarcina de a conduce Ferrari într-o nouă eră a mobilităţii, mai curate, mai silenţioase şi interconectate.

Noua structură, concepută pentru a accentua concentrarea tehnologică a Ferrari şi exclusivitatea produsului, prevede ca mai multe segmente cheie de operaţiuni vor fi subordonate direct CEO-ului, inclusiv „Dezvoltarea produselor şi cercetarea şi dezvoltarea”, „Digital şi date” şi „Tehnologii şi infrastructuri”, potrivit companiei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Această organizare va permite Vigna să reducă straturile intermediare de management, făcând producătorul auto, cunoscut pentru maşinile sport cu putere octanică înaltă, mai rapid şi mai agil, a spus o sursă apropiată subiectului.

Ca parte a revizuirii, compania l-a numit pe Gianmaria Fulgenzi, prezent la Ferrari din 2002 şi care cel mai recent a condus lanţul de aprovizionare la divizia sa de curse, ca director de dezvoltare a produselor, se arată în comunicat.

Ernesto Lasalandra a fost atras de la fostul angajator al lui Vigna, STMicro, pentru a deveni directorul şef de cercetare şi dezvoltare al Ferrari.

Silvia Gabrielli, care s-a alăturat Ferrari în 2019 de la Microsoft, a fost numită director pentru sectorul digital şi date pentru a stimula „procesul de transformare digitală în întreaga companie, asigurând mai multe procese bazate pe date şi concentrate digital”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: