Fondatorii Google au vândut acţiuni Alphabet de peste 1 miliard de dolari, începând din luna mai, prima oară din 2017

google, sediu Sursa foto: Pixabay

Fondatorii Google Larry Page şi Sergey Brin, acţionarii care controlează grupul Alphabet, au vândut cumulat acţiuni în valoare de peste 1 miliard de dolari, începând din luna mai, pentru prima oară din 2017, relatează CNBC, citat de news.ro.

Începând cu luna mai, cei doi au vândut acţiuni din clasa A şi clasa C de peste 1,07 miliarde de dolari, potrivit documentelor depuse la Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare.

Vânzările efectuate de Brin au totalizat peste 610 milioane de dolari, iar cele ale lui Page, inclusiv din această săptămână, sunt de peste 462 de milioane de dolari.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Ambii fondatori efectuează vânzările în cadrul unor planuri de tranzacţionare prestabilite.

Brin şi Page au vândut ultima oară acţiuni în 2017.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acţiunile Alphabet au înregistrat performanţe bune în acest an. Acţiunile din clasa A ale Alphabet, compania mamă a Google, au crescut în acest an cu peste 50%, depăşind avansul Nasdaq Composite şi al unor giganţi precum Amazon şi Apple.

Compania a raportat miercuri venituri şi profituri solide.

Page a renunţat la rolul de CEO al Alphabet la sfârşitul anului 2019, predând frâiele CEO-ului Google Sundar Pichai. În acelaşi timp, Serghei Brin a renunţat la funcţia de preşedinte al Alphabet, iar rolul său a fost eliminat.

Page şi Brin, care au co-fondat Google în 1998, rămân membri ai consiliului de administraţie al Alphabet şi deţin un pachet majoritar de acţiuni la companie, controlând 51% dintr-o clasă specială de acţiuni cu drept de vot ale Alphabet.

Cei doi sunt printre cei mai bogaţi oameni din lume. Miliardarii din Silicon Valley şi-au păstrat un profil scăzut prin renunţarea la rolurile lor de conducere, deşi Brin a apărut săptămâna aceasta la primul magazin de vânzare cu amănuntul al Google din New York,. Page ar fi petrecut mult timp pe iahtul său din Insulele Fijian în timpul pandemiei, potrivit Insider.