Fondurile suverane de investiţii din întreaga lume au ajuns să administreze active cu o valoare record de 15.000 de miliarde de dolari, într-un an în care multe dintre aceste fonduri şi-au majorat investiţiile în tehnologie şi au profitat de creşterile de pe burse, potrivit unui nou raport al Global SWF, transmite Bloomberg, conform Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acestei firme de consultanţă, fondurile suverane de investiţii au alocat 66 de miliarde de dolari pentru investiţii în Inteligenţa Artificială (AI) şi digitalizare în 2025. În fruntea investiţiilor digitale s-au situat fondurile suverane de investiţii din Orientul Mijlociu, în condiţiile în care Mubadala Investment Co din Abu Dhabi a investit 12,9 miliarde de dolari AI şi digitalizare, urmată de Autoritatea de Investiţii din Kuweit cu şase miliarde de dolari şi Autoritatea de Investiţii din Qatar cu 4 miliarde de dolari în 2025.
Orientul Mijlociu continuă să fie un punct fierbinte pentru averile fondurilor suverane de investiţii. Principalele şapte fonduri de investiţii din Golf au reprezentat 43% din totalul capitalului investit de fondurile suverane din întreaga lume în 2025, cu 126 de miliarde de dolari, un maxim istoric.
În special, Fondul Public de Investiţii (PIF) din Arabia Saudită a fost cel mai mare investitor în 2025, angajând 36,2 miliarde de dolari. Totuşi, participarea PIF la achiziţia Electronic Arts Inc a reprezentat cea mai mare parte a acestei cifre. Dacă se exclude această achiziţie uriaşă, fondul Mubadala din Abu Dhabi a fost cel mai activ fond suveran de investiţii în 2025, investind o sumă record de 32,7 miliarde în 40 de tranzacţii, conform raportului.
Investitorii suverani – un termen care cuprinde şi alte entităţi, cum ar fi fondurile publice de pensii – şi-au sporit puterea în 2025, în contextul unor pieţe caracterizată prin randamente puternice pentru investitorii în instrumente cu venit fix, acţiuni publice, imobiliare şi infrastructură, potrivit Global SWF.
Per total, destinaţia numărul unu pentru investiţiile fondurilor suverane, cu o marjă semnificativă, a fost SUA, atrăgând investiţii în valoare de aproximativ 131,8 miliarde de dolari în 2025, comparativ cu 68,9 miliarde de dolari cu un an mai devreme, se arată în raport. Investiţiile în China ale investitorilor suverani au scăzut până la 4,3 miliarde dolari, de la 10,3 miliarde dolari în 2024.

Sursa: Dreamstime