Ford va produce un vehicul electric la Craiova, ce va fi lansat în 2024

ford, masini, fabrica, auto

Constructorul auto american Ford a anunţat marţi că va investi 300 de milioane de dolari pentru a construi un nou vehicul comercial uşor în 2023, la uzina sa de la Craiova, inclusiv o versiune complet electrică a acestuia, ce va debuta în 2024, anunţă compania.

Data de începere a producţiei noului vehicul, precum şi detaliile suplimentare despre acesta urmează să fie confirmate aproape de momentul lansării.

„Planul nostru de a construi acest nou vehicul comercial uşor în România reflectă parteneriatele noastre fructuoase şi continue cu furnizorii locali şi comunitatea, precum şi succesul întregii echipe Ford Craiova. Prin introducerea unei versiuni complet electrice din 2024, Craiova va deveni a treia noastră fabrică din Europa unde se produc vehicule complet electrice. Investiţia din Craiova vine în contextul celorlalte investiţii anunţate deja pentru Centrul de Vehicule Electrificate Ford din Köln (Germania) şi pentru uzina Kocaeli a Ford Otosan din Turcia şi trimite un semnal clar în legătură cu promisiunea noastră de a le oferi clienţilor din Europa vehicule comerciale cu zero emisii”, a declarat Stuart Rowley, preşedintele Ford Europa.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

De asemenea, noul vehicul comercial uşor va fi echipat cu unele dintre cele mai avansate motoare convenţionale Ford pe benzină, precum şi diesel, produse la uzina de motoare Ford Dagenham din Marea Britanie.

Transmisiile vor fi construite la Ford Halewood Transmissions Limited, tot în Marea Britanie.

Ford, primul producător care anunță producţia unui vehicul complet electric în România

Ford este primul producător auto care anunţă producţia unui vehicul complet electric în România. Pe lângă Puma, Ford Craiova construieşte în prezent şi SUV-ul de mici dimensiuni, Ford EcoSport, dar şi mult-premiatul motor EcoBoost de 1.0 litri.

„Această nouă investiţie în viitorul fabricii din Craiova demonstrează, încă o dată, speranţa companiei Ford că guvernul din România va asigura toate îmbunătăţirile cheie promise pentru a sprijini un mediu competitiv de producţie în regiune, inclusiv în ceea ce priveşte infrastructura de transport, care este esenţială”, a mai spus Rowley.

Primul pas spre un viitor electrificat la fabrica din Craiova a fost făcut în octombrie 2019, odată cu lansarea producţiei modelului Puma mild-hybrid.

Investiţia totală Ford în operaţiunile sale de producţie din România, incluzând şi investiţia anunţată astăzi, se apropie de 2 miliarde de dolari, de la preluarea fabricii din Craiova, în 2008.

În februarie, Ford şi-a luat angajamentul ca întreaga sa gamă de vehicule comerciale din Europa să fie pregătită pentru zero emisii, complet electrică sau plug-in hybrid, până în 2024. Se preconizează că două treimi din vânzările de vehicule comerciale ale Ford vor fi reprezentate de modelele complet electrice sau plug-in hybrid, până în 2030.

În ultimii ani s-au făcut îmbunătăţiri semnificative la fabrica din Craiova; peste 600 de roboţi au fost instalaţi pentru a îmbunătăţi şi eficientiza procesele de ştanţare, vopsire sau asamblare a caroseriilor şi şasiurilor.

Aproximativ 6.000 de persoane lucrează pe liniile de asamblare de vehicule şi motoare din Craiova.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul la Dearborn, Michigan. Compania proiectează, produce, comercializează şi furnizează o gamă completă de maşini Ford, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate şi vehicule de lux Lincoln, furnizează servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi preia poziţii de conducere în electrificare; soluţii de mobilitate, inclusiv servicii de auto-conducere; şi servicii conectate. Ford numără aproximativ 186.000 de angajaţi în întreaga lume.

Ford Europa produce, comercializează şi oferă service pentru vehiculele sub marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 43.000 de angajaţi la facilităţile proprii şi asocierile în participaţiune consolidate şi aproximativ 58.000 când sunt luate în considerare entităţile neconsolidate. În plus faţă de Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia Ford de Relaţii cu Clienţii şi 14 unităţi de producţie (10 deţinute integral şi 4 asocieri în participaţiune neconsolidate). Primele maşini Ford au fost livrate în Europa în 1903, acelaşi an în care a fost fondată Ford Motor Company. Producţia europeană a început în 1911.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: