Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung conţine prevederi care periclitează capacitatea furnizorilor de energie de a mai finanţa schemele de plafonare, o nouă taxă afectând decisiv resursele financiare disponibile, semnalează reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie, scrie Agerpres.
„Documentul publicat de Ministerul Finanţelor privind noile taxe aplicate companiilor pe cifra de afaceri, la o primă analiză, conţine prevederi care periclitează grav capacitatea furnizorilor de a mai finanţa schemele de plafonare şi, respectiv, toate plăţile pe lanţ pentru companiile de distribuţie, transport şi producţie. Furnizorii prefinanţează aceste scheme şi recuperează ulterior, cu întârziere, banii datoraţi de autorităţi pentru plafonarea preţurilor, situaţie care a antrenat împrumuturi pentru le susţine. O nouă taxă ar afecta decisiv resursele financiare disponibile”, au declarat aceştia, la solicitarea Agerpres.
Totodată, au adăugat reprezentanţii ACUE, pentru activitatea de distribuţie o nouă taxă pe cifra de afaceri, în condiţiile în care veniturile distribuitorilor sunt reglementate şi se achită deja o taxă de monopol, iar recuperarea costurilor suplimentare înregistrate în contextul crizei energetice a fost amânată, afectează major posibilitatea acestora de a investi în reţelele de distribuţie, care au nevoie vitală de transformare.
„Experţii ACUE vor face o analiză detaliată, pe care o vom prezenta Guvernului, privind impactul direct şi indirect asupra consumatorilor de energie”, a subliniat sursa citată.
Ministerul Finanţelor a publicat marţi Proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Actul normativ introduce, începând de anul viitor, un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro şi care determină un impozit pe profit mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri.
„Se instituie un impozit minim pe cifra de afaceri pentru întărirea disciplinei fiscale care să asigure o contribuţie minimă datorată de un contribuabil plătitor de impozit pe profit pentru situaţia în care impozitul pe profit, determinat pe baza prevederilor generale ale titlului II din Codul fiscal, este mai mic decât valoarea impozitului minim pe cifra de afaceri. Acesta se datorează, în situaţia în care contribuabilul înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro, şi care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri. Regulile sunt stabilite şi pentru cazul în care rezultatul fiscal cumulat la sfârşitul trimestrului/anului de calcul este pierdere fiscală sau profit impozabil dar nu datorează impozit pe profit deoarece se află în perioada de recuperare a pierderii fiscale”, se arată în document.