Germania se apropie de ținta de 95% nivel de stocare a gazelor naturale până la finalul lunii

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom, germania, bulgaria Sursa foto: Nikolay DOYCHINOV / AFP

Germania se îndreaptă spre ţinta sa de a avea un nivel de 95% de stocare a gazelor naturale până la finalul lunii, transmite DPA, conform Agerpres.

Conform datelor operatorilor europeni ai infrastructurii de gaze EIG, nivelul general al Germaniei de stocare a gazelor naturale a urcat cu 0,23 puncte procentuale în ultimele 24 de ore, atingând marţi seară 94,67%.

Ministerul Economiei a cerut ca fiecare facilitate de stocare să aibă un nivel de înmagazinare de 95% până la 1 noiembrie, în contextul nesiguranţei legate de livrările din Rusia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Umplerea completă a facilităţilor de stocare a gazelor naturale reprezintă o rezervă vitală pentru ca firmele şi consumatorii din Germania să aibă suficientă energie pentru a trece prin următoarele luni mai reci.

Totuşi, stocurile de gaze nu vor fi suficiente pentru a face faţă cererii şi de aceea autorităţile de la Berlin au cerut în mod repetat firmelor şi consumatorilor să economisească energia.

Săptămâna trecută, depozitele de gaze ale Uniunii Europene au depăşit un nivel mediu de înmagazinare de 90%, peste cel de 80% stabilit de blocul comunitar drept obiectiv pentru a garanta un volum sigur în toamnă şi iarnă.

Depozitele se află la o medie de 90,12%, conform asociaţiei din sector, Gas Infrastructure Europe (GIE), care a prezentat vineri datele actualizate la 5 octombrie. Gradul de umplere îl depăşeşte pe cel din perioada similară a anului trecut, care a fost de 75%.

Reglementările comunitare nu impun ca statele membre să aibă depozite de gaze (aşa cum se întâmplă în cazul petrolului, unde este obligatoriu să deţină rezerve pentru 90 de zile de consum), iar cele 160 de instalaţii ale celor 18 state comunitare cu depozite conţin în total 1.002 TWh de gaze.

Umplerea în totalitate a acestor depozite cu 1.100 TWh va garanta consumul pentru trei luni, iar cantitatea ar fi insuficientă pentru a face faţă unei întreruperi totale a furnizării de gaze de către Rusia. UE a importat circa 1.800 TWh de gaze din Rusia în 2019, înainte de pandemie, conform centrului de studii Bruegel.

Însă, o parte din aceste gaze, care deja ajung cu greu din Rusia în UE, sunt înlocuite cu importuri de gaze naturale lichefiate (GNL), care la finele anului vor fi crescut cu peste 60 miliarde de metri cubi (bcm) peste totalul de 80 miliarde metri cubi din 2021, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA).

La aceasta se va adăuga compromisul celor 27 de state membre de a economisi în medie 15% din gaze şi 10% din electricitate.

Consumul de gaze în UE în sezonul de toamnă/iarnă 2020/2021 a fost de 3,319 TWh şi cu un an înainte de 3,216 TWh, conform Reţelei Europene a Administratorilor de Reţele de Transport al Gazelor (ENTSOG).

Această organizaţie a avertizat în iulie asupra importanţei umplerii depozitelor, nu doar pentru a face faţă sezonului rece 2022/2023, ci şi pentru a garanta un nivel minim de rezerve pentru 2023/2024.

Miercuri dimineaţa, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile pentru luna viitoare au scăzut cu 1,25 euro, ajungând la 158,50 euro pentru un Megawatt oră (MWh), în timp ce cotaţiile pentru decembrie au scăzut cu 2,50 euro, ajungând la 172,50 euro pentru un Megawatt oră (MWh). În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un MWh.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: