Germania și-ar putea suspenda planurile privind închiderea termocentralelor pe cărbune

carbune, mina Sursa foto: Pixabay

Germania ar putea să îşi suspende planurile privind închiderea termocentralelor pe cărbune, în cadrul unui pachet de măsuri destinat reducerii dependenţei de importurile de energie din Rusia şi diminuării poverii costurilor mari la energie, potrivit unei variante de lucru a unui document consultat de Reuters, citat de Agerpres.

Chiar dacă soluţia ideală ar fi ca Guvernul de la Berlin să-şi respecte ţinta de închidere a termocentralelor pe cărbune până în 2030, în documentul consultat de Reuters se precizează că obiectivul este reducerea consumului de gaze naturale în producţia de energie electrică.

„În acest context, închiderea termocentralelor pe cărbune poate fi suspendată până la noi ordine, după o examinare de către autoritatea de reglementare în energie”, se precizează în documentul menţionat.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Printre măsurile incluse în pachetul analizat se numără oferirea de împrumuturi cu dobânzi reduse companiilor care suferă de probleme cu lichidităţile din cauza preţurilor mari la energie. De asemenea, începând din luna ianuarie 2023 ar urma să intre în vigoare reduceri de taxe pentru investiţiile în protejarea climei şi eficienţa energetică.

Liderii partidelor care formează coaliţia guvernamentală din Germania ar urma să finalizeze pachetul de măsuri în cursul zilei de miercuri, au declarat anterior mai multe surse din interiorul coaliţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: