Germania vrea ca 85% din producţia de electricitate să provină din surse regenerabil până în 2030, faţă de 50% în prezent

eoliene EDP Renewables

Autorităţile germane vor să accelereze dezvoltarea de parcuri eoliene offshore prin eliminarea studiilor de impact asupra mediului, studii care uneori întârzie proiectele eoliene, transmite Bloomberg.

Exceptând cazurile în care statele vecine sunt afectate în mod semnificativ, astfel de studii de impact asupra mediului nu vor mai fi cerute pentru autorizarea şi operarea de turbine eoliene în mare, prevede un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Economiei de la Berlin şi consultat de Bloomberg.

Deşi Guvernul de la Berlin este presat să accelereze avansul energiei eoliene offshore, acest plan este posibil să declanşeze critici în rândul organizaţiilor pentru protecţia mediului. În plus, şi unii jucători din industria eoliană şi-au exprimat rezerve faţă de intenţia de a renunţa la studii de impact asupra mediului.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cea mai mare economie a Europei, şi totodată cel mai mare poluator, şi-a propus ca în 2030 să ajungă în situaţia în care 85% din producţia de electricitate să provină din surse regenerabile, faţă de 50% în prezent. Asta ar însemna că Germania trebuie să tripleze capacităţile de producţie de energie eoliană offshore până la 30 de Gigavaţi. În plus, până în 2045, Germania ar urma să ajungă la 70 de Gigavaţi de capacităţi de producţie de energie eoliană offshore.

Potrivit documentului citat de Bloomberg, în majoritatea cazurilor, nu va mai fi nevoie de o inspecţie separată cu privire la impactul asupra faunei şi speciilor protejate în faza de construcţie. Majoritatea studiilor de mediu ar urma să fie efectuate de Agenţia Federală Maritimă şi Hidrografică (BSH) din Germania, autoritatea care se ocupă cu desemnarea zonelor unde pot fi construite parcuri eoliene offshore, ceea ce potrivit criticilor este un conflict de interese.

Alte prevederi ale proiectului de act normativ includ declararea producţiei de hidrogen în mare ca fiind „de interes public major”. Asta ar ajuta la o aprobare mai rapidă a instalaţiilor de electroliză în apropierea parcurilor eoliene offshore, un element din planurile pe termen lung ale Germaniei de a dezvolta producţia de hidrogen.

Deşi operatorii de parcuri eoliene offshore au salutat eforturile destinate accelerării acestei tehnologii, Guvernul „ar trebui să avanseze cu măsură”, a spus Stefan Thimm, director la Asociaţia Operatorilor Eolieni din Parcurile Offshore (BWO). Potrivit acestuia, pentru zonele oceanice care nu au fost încă analizate de stat, studiile şi evaluările de impact asupra mediului ar trebui să facă parte din procedura de autorizare.

La rândul său, Uniunea pentru Conservarea Naturii şi Biodiversităţii, cel mai mare grup de mediu din Germania cu aproape un milion de membri, s-a declarat „foarte preocupat” de proiectul de act normativ. „Accelerarea nu poarte fi atinsă prin coborârea standardelor de mediu”, a spus Dominik Auch, responsabil cu protejarea zonelor maritime.

Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Economiei de la Berlin trebuie să fie revizuit şi de alte ministere şi să fie trecut prin Parlament, ceea ce înseamnă că mai pot să apară modificări.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: