Ghid pentru șoferii care dețin o poliță RCA la Euroins

Euroins Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) și Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au realizat un ghid orientativ pentru persoanele care dețin polițe RCA emise de compania Euroins, căreia i-a fost retrasă licența de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Redăm mai jos în integralitate ghidul transmis de cele două asociații.

a) În cazul în care dețineți o poliță de asigurare emisă de Euroins România

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Polița dumneavoastră de asigurare rămâne în continuare valabilă, producându-și efectele.

Puteți însă denunța în orice moment polița și să încheiați una nouă la un alt asigurător autorizat. Dacă denunțați polița și nu ați avut daune în perioada de valabilitate de până la denunțare, pentru perioada rămasă aveți dreptul să vă recuperați diferența de primă de la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților.

ATENȚIE! Dacă nu va exercitați dreptul de denunțare a poliței, aceasta rămâne valabilă, conform prevederilor legale:

(i) până la data la care lichidatorul judiciar numit de instanță o dată cu deschiderea procedurii falimentului denunță polițele de asigurare, cu informarea prealabilă a asiguratului;

(ii) până la data de valabilitate a asigurării prevăzută în poliță, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment de către Tribunalul București, cu excepția asigurărilor de garanții, pentru care termenul este de 150 de zile. Aceasta înseamnă că, în cazul în care valabilitatea poliței înscrisă în documentul de asigurare depășește unul sau celălalt dintre termenele menționate anterior, după caz, nu veți mai fi asigurat. Precizările de mai sus sunt valabile și pentru situația în care dețineți o poliță de asigurare RCA emisă de Euroins România. Prin urmare, puteți circula pe drumurile publice, iar în cazul unor controale în trafic din partea organelor abilitate, nu veți fi sancționați – polița dumneavoastră RCA fiind valabilă. Pe scurt, sunteți în continuare asigurați, desigur cu luarea în considerare a atenționării de mai sus.

De asemenea, în cazul în care sunteți vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale și/sau vătămări corporale, terțul păgubit va fi despăgubit în baza acestei polițe în limitele stabilite de Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 500.000 lei și prin înscriere la masă credală în cadrul procedurii de faliment care se va soluționa în primă instanță de Tribunalul București, iar în faza apelului de Curtea de Apel București.

b) În cazul în care sunteți victima unui accident rutier produs de un conducător auto prin intermediul unui autovehicul asigurat printr-o poliță RCA emisă de Euroins România:

(i) Dacă nu ați avizat încă dauna la Euroins România, aveți dreptul să o faceți adresându-vă Fondului de Garantare a Asiguraților între data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autoritățîi de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existenței indiciilor stării de insolvență a Euroins România și data încetării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. De asemenea, în cazul în care ați avizat dauna la Euroins România, dar această societate nu a procedat la deschiderea dosarului de daună, puteți să vă adresați cu o solicitare scrisă în acest sens FGA la sediul acestuia, prin poștă, poștă electronică sau prin alte mijloace de comunicare la distanță care asigură transmiterea textului solicitării;

(ii) Pentru încasarea diferențelor de primă / indemnizațiilor / despăgubirilor veți putea depune la FGA cereri de plată motivată însoțite de documente justificative, începând cu data publicării deciziei ASF de retragere a autorizației pentru Euroins România în Monitorul Oficial și până la maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. FGA are dreptul de a începe plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări (asigurați, beneficiari, terțe persoane păgubite) după 60 de zile de la data deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare a Euroins România după parcurgerea de către creditorii de asigurări a procedurii administrative de plata prevăzute de lege. Pentru mai multe detalii referitoare la procedura care trebuie parcursă și formularele pe care le puteți utiliza în relația cu FGA, puteți consulta www.fgaromania.ro

(iii) Indiferent dacă v-ați adresat sau nu FGA în vederea încasării despăgubirii, aveți dreptul să formulați și o cerere de admitere a creanței (despăgubirii pretinse) în cadrul procedurii de faliment în termenele și urmând instrucțiunile lichidatorului judiciar care va fi desemnat de Tribunalul București. Trebuie să știți că, în măsură în care ați încasat sume de la FGA, acestea vor fi deduse în cadrul procedurii de faliment din sumele pe care ați mai fi eventual îndreptățit să le primiți.

INFORMAȚII DE CONTEXT România este una dintre țările din Uniunea Europeană care beneficiază de un mecanism de siguranță pentru asigurați în cazul falimentului unei companii de asigurări: FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților. Fondul, ca o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător intrat în procedura de faliment. Destinația principală a sumelor aflate la dispoziția FGA este plata către creditorii de asigurări a indemnizațiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii și a primelor datorate de asigurător pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege.

Disclaimer: informațiile prezentate mai sus sunt cu caracter general. Pentru soluționarea cazurilor concrete vă recomandăm să urmați instrucțiunile autorităților competențe (ASF, FGA, instanțe judecătorești etc.) și, eventual, să apelați la consultanță de specialitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.