Grecia a rambursat ultima tranşă din împrumuturile acordate de FMI, cu doi ani mai devreme

FMI Sursa foto: © Deanpictures - Dreamstime.com

Grecia a rambursat ultima tranşă din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, cu doi ani mai devreme decât era programat, a anunţat marţi, pe Twitter, premierul elen Kyriakos Mitsotakis, transmite DPA, citat de Agerpres.

Între 2010 şi 2015, Grecia a avut nevoie de trei pachete internaţionale de asistenţă de la Uniunea Europeană şi FMI, cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro. Începând din 2018, când s-au finalizat programele de asistenţă, Grecia şi-a asigurat necesităţile de finanţare exclusiv de pe piaţă.

Kyriakos Mitsotakis şi-a exprimat satisfacţia că Grecia a rambursat tranşa finală de 1,9 miliarde de euro din împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internaţional, spunând că este „încheierea unei ere” pentru Grecia. Criza financiară severă cu care s-a confruntat ţara în 2020 a fost „un capitol gri” în istoria Greciei şi unul „pe care grecii nu ar trebui şi nu vor trăi să-l vadă din nou”, a adăugat premierul.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Plata ultimei tranşe este un important pas înainte după criză. Ultimul program de reformă şi de măsuri de austeritate în Grecia s-a încheiat în august 2018 – de atunci Atena a putut împrumuta din nou bani de pe piaţa de capital.

Randamentele obligaţiunilor guvernamentale elene cu scadenţa la zece ani sunt în prezent la 2,5%, faţă de un nivel de peste 35% în perioada de vârf a crizei, în 2012.

Grecia este în continuare cea mai îndatorată ţară din zona euro, nivelul datoriei ca procent din PIB fiind estimat la 189,6% în 2022. În urma achitării anticipate a creditului către FMI, datoria ţării ar urma să scadă cu aproximativ un punct procentual şi vor fi economisiţi aproximativ 50 de milioane de euro, echivalentul plăţii ratei dobânzii.

Guvernul estimează că economia elenă a înregistrat o creştere de 9% în 2021 şi prognozează un avans de peste 5% pentru acest an. Autorităţile de la Atena au o rezervă de lichidităţi de aproximativ 32 de miliarde de euro, suficientă pentru a acoperi datoriile care ajung la maturitate în cel puţin trei ani.