Grecia, țara cu cea mai mică limită a plăților în numerar din UE, a crescut amenzile pentru asemenea plăți până la 500 de mii de euro/ Tranzacțiile cash sunt limitate la 500 de euro, iar amenda era, în vechea lege, de 100 de euro

grecia steag Sursa foto: pixabay.com

În Grecia, tranzacțiile în numerar de peste 500 de euro vor fi sancționate cu amenzi mari, anunță Kathimerini. Contribuabilii, cum ar fi cumpărătorii de imobile, care insistă să încalce legea prin efectuarea de plăți în numerar de peste 500 de euro fiecare, riscă amenzi care pot ajunge până la dublul valorii tranzacției, după ce au intrat în vigoare prevederile noii legi fiscale.

Guvernul de la Atena a dorit să coboare plafonul tranzacțiilor în numerar la 300 de euro, pentru a limita evaziunea fiscală, dar BCE nu a acceptat acest lucru.

Noua lege interzice, de asemenea, achiziționarea de proprietăți cu numerar, iar întreaga tranzacție trebuie să se facă prin intermediul unei bănci. Amenda se ridică la 10% din suma plătită în numerar, variind între 10.000 și 500.000 de euro. Înainte de modificări, amenda era de 100 de euro.

România este pe locul al treilea în Europa la limite de plăți cash, după Grecia și Franța, arată o serie de statistici europene consultate de G4Media.ro.

restrictii numerar europa

”Numerarul rămâne cel mai frecvent utilizat mijloc de plată. Mai mult de jumătate din toate tranzacțiile zilnice în magazine, restaurante etc. se efectuează cu monede și bancnote. În multe limbi din Europa există expresii precum „cashul este rege”, iar sondajul nostru arată că 60 % dintre cetățeni doresc să aibă posibilitatea de a utiliza numerar”, se arată într-un text publicat pe blogul Băncii Centrale Europene.

plati numerar europa
Sursa: Banca Centrală Europeană

În România, limita pentru plățile către pesoane juridice este de 5000 de lei (1000 de euro), iar pentru livrarea de bunuri și servicii, de 10.000 de lei pe zi (2000 de euro). Plățile între consumatori, de exemplu, pentru achiziționarea unui bun, a unui serviciu sau pentru închiriere, pot fi efectuate numai în numerar, atât timp cât suma este mai mică de 50.000 de lei (10.000 euro) pe zi. Guvernul Ciolacu a încercat în această toamnă să reducă plafonul de plăți la 1.000 de lei (200 de euro), dar ministerul Finanțelor a anunțat cu patru zile înainte de intrarea în vigoare a noilor plafoane, că renunță la modificări, deoarece „societatea românească nu este pregătită la acest moment pentru limitarea utilizării numerarului”. Legea urma să între în vigoare pe 11 noiembrie 2023, dar a renunțat la idee după reacțiile din spațiul public.

restrictii numerar europa

Sursa: European Consumer Center Germany

La polul opus, există o serie de țări în care nu există nicio limită, arată datele centralizate de European Consumer Center Germany. Astfel, 17 din cele 28 de țări din UE au impus limite în privința numerarului. Uniunea Europeană dorește însă să reducă aceste disparități. Mai exact, în cadrul luptei împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului, Comisia Europeană a propus o limită unică de 10 000 de euro. Dacă Parlamentul European își va da acordul, aceasta va fi redusă la 7 000 euro, dar negocierile finale sunt încă în curs de desfășurare.

Sursa foto: pixabay.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *