Grupul grec PPC, care în România a cumpărat fosta Enel, analizează oportunitatea de a construi o centrală de producție de energie pe gaze naturale în România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Explorarea oportunității pentru o centrală electrică pe bază de gaz (OCGT) de cel puțin 80 MW în România (COD în 2030)”, se arată în planurile companiei, prezentate miercuri în cadrul PPC Capital Markets Day 2025.

Georgios Stassis, CEO al PPC, a fost întrebat despre posibile centrale pe gaze în România și a declarat: „Cred că putem face (proiecte, n.r.) în România, care să funcționeze în majoritatea timpului ca ”peaker” (să acopere vârfurile de consum, n.r.). Avem două posibile locații, dar nu vă pot spune numele, pentru că suntem încă în negocieri. Ar fi vorba de 100 MW, maximum 150 MW”, a precizat el.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

PPC este în prezent cel mai mare producător de energie regenerabilă din România. Compania are un portofoliu local de profil cu putere instalată însumată de peste 1.330 MW, compus din eoliene (1.183 MW), fotovoltaice (126 MW) și hidrocentrale (22,3 MW).

Grupul PPC plănuiește să investească 3 miliarde de euro în Rpmânia, în următorii trei ani, circa un miliard de euro pe an, conform anunțului făcut în cadrul PPC Capital Markets Day 2025.

În distribuție, grupul grec va investi în România aproximativ 800 milioane de euro, în perioada 2026-2028.