Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Timişoara, că până la sfârşitul lunii martie va fi anunţat public câştigătorul care va realiza noul terminal de Plecări de pe Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) “Traian Vuia”, care are acum încheiate contracte pentru 540 de noi curse charter, fiind o cifră record pentru Timişoara, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În acelaşi timp, acesta a arătat că Ministerul Transporturilor derulează două proiecte cu finanţare europeană, pentru dezvoltarea aeroportului timişorean.

“Există un memorandum pentru dezvoltarea zonei cargo pe care o va finanţa Ministerul Transporturilor, în valoare de 23 milioane de euro şi care nu intră pe zona de ajutor de stat, pentru că este pe zona business, ministerul finanţând, dar apoi urmând să încaseze de pe urma dezvoltării infrastructurii respective”, a anunţat Sorin Grindeanu.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Cel de-al doilea proiect, pentru facilităţile cargo, are o valoare de 6 milioane de euro.

“Traficul a crescut substanţial, sunt contracte încheiate pentru 540 de curse noi charter, un record pentru aeroportul timişorean. Se reia şi zona de curse regulate pierdute în pandemie”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a reamintit faptul că proiectul de modificare a Legii achiziţiilor publice este prezentat în procedura de transparenţă publică pe site-ul Ministerului Transporturilor şi a început circuitul de avizare între ministere.