Grupul de echipamente industriale Christof Industries anunță restructurarea unei filiale din România, dar susține că angajații își păstrează locurile de muncă. Grupul austriac a fost afectat de inflație și dificultăți în lanțul de aprovizionare

christof Foto: christof.com

Una dintre cele patru companii deținute de Christof Industries Global (CIG) în România, respectiv societatea responsabilă de derularea proiectelor externe, JCR Christof Services SRL (JCRS), a depus în instanță, la 20 ianuarie anul acesta, o procedură de restructurare “pentru a proteja companiile românești ale grupului”, transmit reprezentanții companiei. Christof Industries are peste 3.100 de angajați români la nivel local.

Grupul internațional, care cuprinde 26 de companii individuale și filiale în 16 țări, a început procesul de restructurare în toamna anului 2022, după ce a fost afectat de inflație și dificultăți în lanțul de aprovizionare, în contextul crizei Covid și al războiului din Ucraina.

JCRS, care a fost înființată inițial pentru proiecte externe speciale, are în prezent activitatea oprită și doar șase angajați cu jumătate de normă, necesari în scopuri administrative.

Aceasta este singura procedură de restructurare care afectează o companie românească parte a grupului Christof Industries, precizează reprezentații grupului, care transmit că niciun loc de muncă nu va fi afectat de procedura de restructurare a JCRS în România.

„Am luat toate măsurile necesare pentru a proteja și securiza din punct de vedere financiar afacerea noastră în România, și suntem capabili, atât financiar, cât și operațional, să ne îndeplinim promisiunea față de clienții și angajații noștri. Credem cu tărie în strategia noastră de a sprijini decarbonizarea în industria petrolieră și de a deveni lider în implementarea de soluții durabile și inovatoare pentru acest sector. Operațiunile noastre din România sunt un model de urmat în acest sens și, prin reorganizare, punem baza unui viitor de succes”, spune Natalie Christof, Director de Afaceri Corporative și Ofițer ESG pentru grupul Christof Industries.

Grupul a anunțat reorganizarea  principalei filiale din Austria, Christof Industries Austria (CIA), care a fost finalizată oficial luna aceasta.

Peste 3.100 de angajați lucrează în trei dintre cele patru companii românești ale Christof Industries – Christof E&P Services SRL (JCE), Christof MB Well (CMB) și Christof Surface Services SRL (CSS).

Reprezentanții grupului transmit că JCE, CMB și CSS nu sunt interconectate cu entitățile aflate în restructurare, sunt pe deplin operaționale și vor continua să-și deruleze proiectele fără sincope.

Christof Industries spune că are un plan de recuperare pentru a plăti subcontractanții. Grupul are în derulare proiecte pe termen lung (între 6-8 ani) cu jucători cheie din industria petrolului și gazelor naturale.

Christof Industries este un holding de companii specializat în dezvoltarea de echipamente industriale, construcția de instalații, instalare și întreținere. Christof Industries Group cuprinde 26 de companii individuale și filiale în 16 țări.

În România, grupul și-a început activitatea în 2005 și lucrează în principal în industria petrolului și gazelor. Peste 3.100 de angajați lucrează în trei dintre cele patru companii românești ale Christof Industries – Christof E&P Services SRL (JCE), Christof MB Well (CMB) și Christof Surface Services SRL (CSS).

Foto: christof.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *