Grupul european de reciclare Green Group primește o finanțare de 127 de milioane de euro pentru a-și accelera expansiunea regională/ Compania intră pe nișsa de reciclare motoare electrice

GreenGroup

Grupul european de reciclare Green Group a obținut o finanțare de 127 de milioane de euro de la investitorul de private equity Abris Capital Partners, pentru a-și accelera expansiunea regională și pentru a susține cererea tot mai mare din regiune pentru produse reciclabile și sustenabile, anunță compania într-un comunicat.

Finanțarea va permite GreenGroup să-și accelereze planurile de extindere a operațiunilor sale în întreaga regiune, dezvoltând soluții unice pentru a recicla materialele aruncate anterior și pentru a intra pe noi segmente.

Fondurile obținute vor permite grupului să își cvadrupleze capacitatea de rPET până la 28.000 de tone și aproape să își dubleze capacitățile de reciclare a sticlei și a DEEE, pentru a ajunge la 150.000 de tone și, respectiv, 73.000 de tone.

În plus, GreenGroup se va extinde în domeniul reciclării motoarelor electrice și al producției de combustibil derivat din deșeuri, investind, de asemenea, în diverse programe ESG, inclusiv în mai multe proiecte fotovoltaice.

Finanțarea a fost obținută printr-un sindicat de bănci, dintre care UniCredit Bank și Raiffeisen Bank au acționat în calitate de Coordonator, Bookrunner și Aranjor Principal Mandatat, iar Banca Comercială Română, ING Bank și OTP Bank România, în calitate de Aranjor Principal Mandatat. Coordonatorii de sustenabilitate pentru această tranzacție au fost ING Bank și Raiffeisen Bank, în timp ce Banca Comercială Română a fost Agent de Facilitate si Garanții.

Adrian Stănculescu, Partener și Head of Abris Romania, a comentat:

„Această finanțare reprezintă o etapă importantă pentru GreenGroup și susține un program amplu de investiții, care va fi implementat în următorii patru ani, ca parte a strategiei grupului de a deveni liderul regional în domeniul economiei circulare. Împreună cu GreenGroup, am dezvoltat o strategie proactivă pentru a valorifica impulsul considerabil al afacerii, stimulat de obiectivele de sustenabilitate stabilite la nivel global de guverne și corporații.”

Abris a investit pentru prima dată în GreenGroup în 2016, achiziționând participația majoritară a grupului integrat de reciclare. De atunci, afacerea s-a extins rapid, iar în prezent are capacitatea de a procesa 280.000 de tone de deșeuri pe an, inclusiv PET, echipamente electronice, lămpi, baterii și sticlă, în 10 unități de producție din România, Slovacia și Lituania.

Pe lângă creșterea organică, GreenGroup a urmărit o strategie de fuziuni și achiziții în toate diviziile sale din Europa Centrală. La sfârșitul anului 2019, grupul s-a extins în Slovacia și Lituania, unde gestionează două fabrici moderne de reciclare PET, iar în 2020 Abris a achiziționat o participație de 100% în Eltex Recycling, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul managementului deșeurilor industriale din România.

Constantin Damov, CEO al GreenGroup, a comentat:

„Acesta este un pas important pentru stimularea economiei circulare în regiune, deoarece acum suntem pregătiți să ne consolidăm modelul de succes pe noi piețe. Finanțarea sustenabilă este cheia accelerării circularității și suntem recunoscători partenerilor noștri financiari pentru angajamentul lor de a juca un rol activ în ceea ce privește sustenabilitatea în regiune.”

GreenGroup este un grup regional integrat de reciclare. Din 2016, compania este deținută majoritar de Abris Capital Partners, unul dintre cei mai importanți investitori de private equity din Europa Centrală. În prezent, ecosistemul GreenGroup cuprinde cinci divizii majore de afaceri: reciclarea PET, reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE), reciclarea deșeurilor de ambalaje din sticlă, managementul deșeurilor industriale și răspunderea extinsă a producătorilor (EPR) pentru deșeurile de ambalaje.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *