Grupul polonez LuxVet mai cumpără o unitate veterinară în România, Pet Stuff

Pet stuff spital veterinar Sursa foto: Facebook/ Pet Stuff Spital Veterinar

Grupul de origine poloneză LuxVet, o platformă care integrează unități veterinare din Europa Centrală și de Est, anunță că a cumpărat spitalul veterinar Pet Stuff, situat în București, și și-a consolidat astfel poziția și mai mult pe piața românească.

Pe lângă Pet Stuff, grupul LuxVet mai este asociat în România cu Spitalul Veterinar Vetzone din Constanța și cu două unități Vet Consult situate în Brăila.

„Suntem mândri pentru că am reușit să câștigăm încrederea fondatorilor Pet Stuff, cu care am descoperit că împărtășim aceleași valori și avem aceeași strategie de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung. Am făcut un pas înainte, foarte important, în dezvoltarea Grupului LuxVet pe piața din România. După ce am deschis Veterio la Varșovia – cel mai mare spital veterinar din Polonia, astăzi ni s-a alăturat cea mai mare unitate de acest tip din România. Este un mare succes și o mare oportunitate de cooperare pentru ambele echipe”, a declarat Piotr Zajączkowski, președintele Grupului LuxVet.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Spitalul veterinar Pet Stuff se află în sectorul 6 din București. Unitatea a fost fondată în 2006 de medicii veterinari Ruxandra Tenia și Cristian Cristea. Acesta a funcționat inițial ca un pet shop, apoi, din anul 2009, ca un cabinet veterinar. Abia în anul 2015 a trecut la stadiul de clinică veterinară.

În anul 2019, după ce Alexandru Buzdea s-a alăturat celor doi fondatori, au transformat Pet Stuff într-un spital veterinar cu program non-stop. Pet Stuff are în prezent aproximativ 64 de angajați, dintre care 53 de cadre medicale. Unitatea cooperează constant cu reprezentanți europeni și americani specializați în multe domenii ale medicinei veterinare: medicină internă, dermatologie, oftalmologie, cardiologie, anestezie și terapie intensivă, chirurgia țesuturilor moi, endoscopie și chirurgie ortopedică. Spitalul dispune de patru săli de operație complet dotate cu instalații de iluminat, anestezie inhalatorie, chirurgie minim invazivă – laparoscopie, chirurgie oftalmologica, inclusiv chirurgia cataractei prin facofragmentare, laborator propriu și aparatură modernă de tratament și diagnosticare.

„De la începutul existenței spitalului, ambiția noastră a fost să depunem eforturi continue pentru a forma echipa Pet Stuff, a cărei misiune, viziune și valori au condus-o spre a oferi servicii veterinare conforme cu cele mai înalte standarde internaționale. Apartenența la Grupul LuxVet ne garantează accesul nu numai la educație și formare, ci mai presus de toate, oportunitatea de a face schimb de cunoștințe și bune practici cu specialiști din alte țări europene. În plus, alături de specialiștii LuxVet România, vom putea duce mai departe planul de dezvoltare a Pet Stuff, pe întreg teritoriul României”, a declarat doctorul Cristian Cristea, cofondator și medic titular al Spitalului Pet Stuff.

Grupul LuxVet asociază unități veterinare existente, de la clinici mai mici la clinici specializate și oferă sprijin sub formă de capital, acces la soluții moderne și bune practici. Cooperarea are la bază un model de afaceri flexibil. Unitățile veterinare care se alătură își păstrează propriul brand și identitatea locală, iar fondatorilor le este permis să participe activ în continuare la dezvoltarea unităților lor.

În cei trei ani de existență, Grupul LuxVet a ajuns în prezent la peste 50 de clinici și cabinete. În septembrie, grupul a deschis la Varșovia Veterio, cel mai mare spital veterinar din regiune. Pe o suprafață de 2.200 metri pătrați se află, printre altele, o cameră de urgență non-stop cu o unitate de terapie intensivă, 13 săli de consultații și 5 săli de operație.

De asemenea, platforma veterinară este susținută de trei fonduri de investiții: Oaktree Capital Management (acționar majoritar care este, de asemenea, acționar majoritar al UNAVETS Group, o mare platformă veterinară din Peninsula Iberică), Cornerstone Investment Management și INVL Baltic Sea Growth Fund.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: